Bunica mea are ajutor social, copilul ei în vârstă de 57 de ani a decedat, nu era asigurat, iar ea nu are niciun leu să îl poată îngropa! El se află acum la medicina legală, trebuie 350 lei doar ca să îl poată ridica, am înțeles că un loc pe veci costă foarte mult, și prin urmare nu își permite + tot ce trebuie pt înmormântare, sicriu, cruce... Vreau să aflu ce se poate face în această situație. Nu beneficiază de niciun ajutor din partea primăriei fiind copilul ei ???? Mulțumesc și aștept un răspuns cât mai repede, vă rog! O zi bună
În temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, primarii pot dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea.
Ajutorul de deces se acordă pe bază de cerere însoțită de următoarele acte, după caz:
a) certificatul de deces, în original și în copie;
b) actul de identitate al solicitantului;
c) acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte relația de rudenie cu decedatul sau, după caz, acte care atestă calitatea de moștenitor, tutore, curator;
d) dovezi privind suportarea cheltuielilor cu înmormântarea.
Cererea și actele doveditoare se înregistrează la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului Municipiului București unde domiciliază familia din care a făcut parte persoana decedată sau, după caz, persoana singură decedată a beneficiat de ajutor social.