Buna ziua, as dori sa stiu, daca o intrep. individ. obligatoriuare numele persoanei, care o infiinteaza, sau, poate avea optiuni, ca si o firma tip srl. MULTUMESC
Desi ORDONANŢa DE URGENŢÃ nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale nu specifica in mod expres acest lucru, ca si in cazul PFA, titularul II fiind persoana fizica-comerciant, logic ar fi ca denumirea II sa coincida cu numele persoanei fizice titulare.
ART. 4
Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) (- ART. 3
(1) În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.) - pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:
a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.
ART. 2
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
g) întreprindere individuală - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică;
ART. 9
(1) PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi întreprinderea familială au sediul profesional declarat prin cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării.
(2) Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat.
ART. 23
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.
Nici L.26/1990 privind registrul comertului nu prevede posibilitatea alegerii altei denumiri:
Efectuarea inregistrarilor
ART. 13*)
(1) Cererea de inmatriculare a unui comerciant persoana fizica autorizată şi intreprindere individuală in registrul comertului va cuprinde:
a) numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetatenia, data si locul nasterii, starea civila si activitatea comerciala anterioara;
b) firma comerciala si sediul acesteia;
c) obiectul comertului, cu precizarea domeniului si a activitatii principale, astfel cum sunt prevazute in autorizatia pentru exercitarea comertului;
d) numarul, data si organul emitent al autorizatiei pentru exercitarea comertului.
La preluarea activitatii de catre succesor, se va face mentiunea in registrul comertului conf. L26/1990.
Ajutor urgent
suflete.unite
Cine ne poate ajuta sa aflam care este lista profesiilor liberale in vigoare
si in ace act normativ o gasim?
Multumim pentru intelegere
Suflete Unite pentru ... (vezi toată discuția)