andrea 31 a scris:
demisie , codul muncii, informatii
Salariatul poate decide unilateral încetarea contractului individual de muncă, prin demisie, fără a fi obligat să motiveze gestul său.
Demisia presupune o notificare scrisă de salariat care se comunică angajatorului cu 15 zile calendaristice înainte de încetarea activităţii pentru salariaţii cu funcţii de execuţie şi cu 30 de zile calendaristice înainte pentru salariaţii cu funcţii de conducere (dacă în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă nu se prevăd termene mai scurte). Forma scrisă a demisiei şi efectuarea preavizului sunt condiţii esenţiale pentru validitatea acestei proceduri.
Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect şi suspendarea termenului de preaviz, salariatul urmând sa-şi continue preavizul după încetarea suspendării.
Având în vedere că preavizul este acordat în favoarea angajatorului, acesta poate renunţa total sau parţial la el, contractul individual de muncă încetând mai devreme.
În situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate la încheierea contractului individual de muncă, salariatul poate demisiona fără a mai fi obligat să respecte termenul de preaviz.
Contractul individual de muncă încetează la data expirării preavizului, sau la data la care angajatorul a renunţat la acesta.
Incetarea c.i.m. prin demisie este reglementata de art.79 C.mun.