Bună! Am mai pus această întrebare cu ceva timp în urmă. In calitate de fost administrator al unui SRL,am fost trimis in judecată in privința antrenării răspunderii patrimoniale pentru intrarea in insolvență.Operatiunea considerată de creditori ca fiind frauduloasă reprezintă retragerea de dividende de către asociați cu puțin timp inainte de formularea cererii de admitere a procedurii insolventei.
In fapt,eu in calitate de admin. m-am opus acestei retrageri de dividende,motiv pentru care am fost revocat prin AGA,iar unul dintre asociați a devenit noul admin. Aici apare problema. In intervalul de timp dintre adoptarea AGA si depunerea actelor la ORC,care a durat circa două săptămâni,noul admin si-a retras respectivele dividende. Eu am specificat in întâmpinare faptul că de la data adoptării AGA,nu am mai administrat societatea,am depus noul act constitutiv,AGA,rezoluția care atestă că admin. in perioada respectivă a fost asociatul in cauză. Insă creditorul care a formulat actiunea,a facut-o in solidar,atat impotriva mea cat si a asociatului,susținând faptul că până in momentul in care a fost dată rezoluția de la ORC eu am rămas reprezentantul legal. Nu am găsit un articol de lege clar in această privință.
Să presupunem că la 01.02.2020 eu am fost revocat,altcineva fiind numit admin.,prin AGA, si actele ieșind de la ORC în 16.02.2020. In acest interval de timp cine este considerat reprezentantul legal? Eu cred că opozabilitatea înseamnă in acest caz faptul că incepand cu data de 16.02.2020 respectiva AGA poate fi opusă tertilor in formatul si data la care a fost adoptată,adică 01.02.2020.
Ce părere aveți? Multumesc!
Ca sa va aparati ca lumea ar trebui sa apelati la avocat.
Este destul.de mult de studiat la cazul.dvs.
Nu este vorba numai de lege ci si de interpretarea legii.
Inteleg,dar nu pot să nu mă intreb cum aș fi putut să evit situația asta.După ce s-a adoptat AGA,mi-au urat o zi bună in continuare.
CLAUDIU LASCOSCHI a scris:
Ca sa va aparati ca lumea ar trebui sa apelati la avocat.
Este destul.de mult de studiat la cazul.dvs.
Nu este vorba numai de lege ci si de interpretarea legii.
Desi se admit rar cererile fondate pe art 169 din legea insolventei, contractati servicii avocatiale intrucat practica nu este unitara!
Invocati exceptia lipsei capacitatii procesuale pasive, aratand ca nu mai erati administrator de drept si nu mai administrati patrimoniul nici in fapt; trebuie persuadat si pe neintrunirea conditiilor raspunderii civile delictuale, aratand si ca instalarea insolventei nu este repercusiunea unei fapte ilicite a dvs!