1. Indemnizaţia de şomaj se acordă pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:
a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
2. Cuantumul indemnizației de șomaj este o sumă acordată lunar și în mod diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:
a) 75% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
b) suma prevăzută la lit. a), la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea, asupra mediei veniturilor care constituie baza de calcul al indemnizației de șomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare.
Cotele procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare sunt:
a) 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 3 ani;
b) 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani;
c) 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 10 ani;
d) 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani.
In speta, indemnizatia de somaj este = 375 lei + cota procentuala x media veniturilor care constituie baza de calcul al indemnizației de șomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare,