Pe scurt:
Sunt implicat într-un contract de prestări servicii ca subcontractant pentru un beneficiar final persoana fizica. Acest contract a fost executat in mare parte pana cand clientul final nu a putut face dovada dreptului de a construi pe acel teren, am considerat acel contract blocat si mi-am vazut de viata. Acum dupa multi ani sunt recontactat de clientul final pentru a redepune la autorizare documentatia desi el tot nu a rezolvat dreptul de proprietate asupra acelui teren, doar ca acel contract nu are termen definit.
Al doilea aspect este ca eu nu am primit nici o suma din avansul incasat de proiectantul general cat de legat mai sunt de acest contract dupa enorm de multi ani?
In detaliu:
Obiectul contractului este clar definit prin tipul de constructie si terenul desemnat de beneficiar. Am plecat cu buna credinta in executarea contractului, am discutat pe parcursul unei jumatati de an, am definitivat solutia si la redactarea finala a partii scrise am observat ca persoana fizica nu este defapt proprietar precum cere legea, si cand am prezentat aceasta problema acesta a spus ca va rezolva problema si sa continui proiectul. La predarea la primarie in vederea obtinerii autorizatiei, documentatia nici nu a fost inregistrata fiindca persoana fizica nu a putut face dovada dreptului de proprietate. Dupa acest punct proiectantul general si clientul final s-au certat un pic legat de platile lucrarilor executate pana la acel punct si cat din ele sunt acoperite de avans si cam atat, liniste totala pe parcursul multor ani. Eu nu am primit nici un leu pe munca respectiva.
Revenind in prezent primesc o cerere de reluare a contractului de la persoana fizica, desi eu sunt subcontractant nici nu apar pe contractul initial, chiar daca am fost fortat sa semnez sub proiectantul general. Persoana respectiva doreste din nou predarea la primarie desi nu vrea sa rediscute contractul, fiindca o mare parte din munca trebuie refacuta, certificat de urbanism expirat, avize expirate, regulament local de urbanism schimbat, nu contine clauze GDPR, etc.
Persoana fizica inca nu are dreptul de proprietate si nu doreste sa il obtina prin mijloace normale, vrea sa forteze nu stiu ce fel de procedura birocratica si nu stiu ce fel de chichite juridice incat sa nu plateasca niste taxe. A recunoscut verbal si ca vrea sa demareze constructia ilegal si sa foloseasca noile prevederi din legea 50 sa o intabuleze.
Eu vreau sa ies din orice legatura cu aceasta persoana, drept urmare, desi doar beneficiarul persoana fizica isi rezerva dreptul de denuntare unilaterala a contractului, eu cum il pot rezilia?
1: Pot invoca nulitatea relativa? obiectul contractului nu este legal, nu poti construi ceva pe un teren pe care nu ai dreptul sa o faci.
2: Pot invoca proceduri dolosive fiindca am fost dus in eroare de clientul final ca poate construi pe acel teren?
3: Pot denunta unilateral contractul din cauza neplatii?