CAP. 9
Soluţionarea contestaţiilor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
#M9
ART. 255
(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională sau în justiţie, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
#M11
(1^1) În cazul în care cu privire la acelaşi obiect au fost formulate atât contestaţie în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi acţiune la instanţa judecătorească, aceasta din urmă, pentru asigurarea unei bune judecăţi, va putea dispune, la cererea părţilor sau din oficiu, prin încheiere, întrunirea cauzelor. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.
(1^2) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va transmite dosarul în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1^1).
(1^3) În scopul prevăzut la alin. (1^1), autoritatea contractantă va încunoştinţa instanţa despre existenţa contestaţiei prevăzute la acelaşi alineat.
(2) În sensul prevederilor alin. (1), prin persoană vătămată se înţelege orice operator economic care:
a) are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire;
#M9
b) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire.
(3) În sensul prevederilor alin. (1), prin act al autorităţii contractante se înţelege orice act administrativ, orice altă operaţiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire.
#M11
(4) Orice referire, pe parcursul prezentului capitol, la aplicarea procedurii de atribuire include toate cazurile menţionate la art. 9, precum şi orice alte contracte sau proceduri care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
#M11
ART. 256
(1) În vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu respectarea prevederilor art. 256^2 şi 270 - 271.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), litigiile privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, sunt de competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti.
#M11
ART. 256^1
(1) Înainte de a se adresa instanţei competente, persoana vătămată notifică autoritatea contractantă cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice şi la intenţia de a sesiza instanţa judecătorească competentă. Dispoziţiile art. 205 şi 256^2 rămân aplicabile.
(2) Lipsa notificării prevăzute la alin. (1) nu împiedică introducerea cererii în faţa instanţei judecătoreşti competente.
(3) Notificarea prevăzută la alin. (1) nu are ca efect suspendarea de drept a procedurii de atribuire. După primirea notificării, autoritatea contractantă poate adopta orice măsuri pe care le consideră necesare pentru remedierea pretinsei încălcări, inclusiv suspendarea procedurii de atribuire sau revocarea unui act emis în cadrul respectivei proceduri.
(4) Măsurile adoptate potrivit alin. (3) se comunică în termen de o zi lucrătoare atât persoanei care a notificat autoritatea contractantă, cât şi celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire.
(5) Persoana vătămată care a notificat autoritatea contractantă potrivit dispoziţiilor alin. (1) se poate adresa de îndată instanţei judecătoreşti competente, fără a fi obligată să aştepte comunicarea măsurilor luate de autoritatea contractantă potrivit alin. (3).
(6) Persoana vătămată care, primind comunicarea prevăzută la alin. (4), consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea pretinsei încălcări va transmite autorităţii contractante o notificare de renunţare la dreptul de a formula acţiune în justiţie sau, după caz, de renunţare la judecarea acţiunii în ceea ce priveşte respectiva încălcare.
(7) Dispoziţiile alin. (1) - (6) se aplică în mod corespunzător în cazul prevăzut la art. 256 alin. (1).
#M11
ART. 256^2
(1) Persoana vătămată poate sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau, după caz, instanţa judecătorească competentă în vederea anulării actului şi/sau recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de:
a) 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, despre un act al autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art. 23 şi ale cap. II secţiunea a 2-a, este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2);
b) 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, despre un act al autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art. 23 şi ale cap. II secţiunea a 2-a, este egală sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2).
#M9
(2) În cazul în care cererea prevăzută la alin. (1) priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în SEAP în condiţiile art. 75 alin. (5), art. 89 alin. (4) şi art. 127 alin. (2), data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire.
(3) Partea nu se poate adresa, pentru soluţionarea aceleiaşi cereri, concomitent Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi instanţei judecătoreşti competente. În caz contrar, se prezumă renunţarea la calea administrativ-jurisdicţională, partea având obligaţia de a notifica Consiliului introducerea cererii la instanţa judecătorească competentă.
#B
SECŢIUNEA a 2-a
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
#M9
ART. 257
(1) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, denumit în continuare Consiliu, organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională, funcţionează pe lângă Secretariatul General al Guvernului.
#M5
(2) Consiliul funcţionează în baza unui regulament de organizare şi funcţionare care se aprobă în conformitate cu art. 291.
#M1
(3) În activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, iar şedinţele Consiliului sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestuia.
#B
(4) În ceea ce priveşte deciziile sale, Consiliul este independent şi nu este subordonat Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
#M5
(5) *** Abrogat
#M5
ART. 258
(1) Consiliul este condus de un preşedinte ales dintre membrii săi.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), membrii Consiliului aleg preşedintele prin vot secret, cu majoritate absolută.
(3) Preşedintele este ales pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată a mandatului.
#B
(4) Atribuţiile preşedintelui Consiliului se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare. În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite ordine.
(5) Preşedintele Consiliului înaintează primului-ministru propunerile de numire a membrilor Consiliului, pentru candidaţii declaraţi admişi la concurs, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 290 alin. (4).
ART. 259
Preşedintele Consiliului are obligaţia de a întocmi un raport de activitate anual, pe care îl prezintă şi îl susţine în faţa Parlamentului până la data de 31 martie a anului următor.
SECŢIUNEA a 3-a
Statutul personalului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
ART. 260
(1) Consiliul are un număr de 21 de membri, precum şi un număr de 16 persoane cu statut de personal tehnico-administrativ, totalizând un număr de 37 de posturi.
(2) Cel puţin jumătate din numărul membrilor Consiliului trebuie să fie licenţiaţi în drept.
ART. 261
(1) Membrii Consiliului sunt selectaţi prin concurs, fiind numiţi în funcţie prin decizia primului-ministru, în condiţiile legii.
#M9
(2) Membrii Consiliului sunt selecţionaţi pe baza aptitudinilor profesionale şi a bunei reputaţii. Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de lungă durată, o vechime de 9 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic, precum şi o experienţă de cel puţin 2 ani în domeniul achiziţiilor publice.
#B
(3) Personalul tehnico-administrativ se încadrează prin concurs, în condiţiile legii.
#M5
ART. 262
(1) Membrii Consiliului sunt funcţionari publici cu statut special, denumiţi consilieri de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice. Aceştia sunt asimilaţi din punctul de vedere al salarizării funcţiei publice de secretar general adjunct din aparatul de lucru al Guvernului.
(2) Membrii Consiliului beneficiază de salarii de bază majorate cu 75% faţă de cele prevăzute de lege.
(2^1) Preşedintele Consiliului beneficiază şi de sporul de conducere aferent funcţiei de director general.
#M9
(3) Personalul auxiliar are calitatea de personal contractual şi este asimilat din punctul de vedere al salarizării personalului contractual al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
#B
(4) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care nu contravin prezentei reglementări.
#M5
ART. 263
(1) Membrii Consiliului au ca sarcină principală ducerea la îndeplinire a atribuţiilor date în competenţa Consiliului prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
#M11
(2) Evaluarea activităţii Consiliului se efectuează lunar de către o comisie.
(3) Comisia prevăzută la alin. (2) este alcătuită din 5 membri, după cum urmează:
a) un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice;
b) 2 reprezentanţi ai Parlamentului României, respectiv un senator şi un deputat, desemnaţi de către cele două Camere ale Parlamentului;
c) un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
d) un reprezentant al Consiliului Concurenţei.
#M9
(4) În sensul prevederilor alin. (2), comisia întocmeşte un raport de evaluare care se înaintează primului-ministru prin Secretariatul General al Guvernului. Pe baza propunerilor din raportul de evaluare, primul-ministru poate să dispună, prin decizie, eliberarea din funcţie a acelor consilieri de soluţionare a contestaţiilor care au obţinut calificativul nesatisfăcător.
#M11
(5) Procedura de evaluare a activităţii Consiliului şi a preşedintelui acestuia vizează exclusiv activitatea administrativă şi organizatorică şi se stabileşte prin ordin al secretarului general al Guvernului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
#M9
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul apariţiei unor situaţii deosebite, procedura de evaluare poate fi efectuată ori de câte ori este necesar şi înainte de acest termen.
#B
ART. 264
(1) Membrilor Consiliului le este interzis:
a) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
b) să deţină calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare sau financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
c) să deţină calitatea de membru al unui grup de interes economic;
d) să deţină calitatea de membru al unui partid politic şi să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic;
e) să exercite orice funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor sau activităţii în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice;
f) să exercite oricare alte activităţi profesionale sau de consultanţă.
(2) Membrii Consiliului au obligaţia să depună declaraţiile de avere şi de interese, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Membrii Consiliului nu au dreptul de a participa la soluţionarea unei contestaţii dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute mai jos, sub sancţiunea nulităţii deciziei pronunţate:
a) dacă aceştia, soţul sau ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în soluţionarea contestaţiei sau când sunt soţi, rude sau afini până la al patrulea grad inclusiv cu vreuna dintre părţi;
b) dacă între aceştia şi una dintre părţi a fost un proces penal cu până la 5 ani înaintea soluţionării cauzei;
c) dacă s-au pronunţat public în legătură cu contestaţia pe care o soluţionează;
d) dacă se constată că au primit de la una dintre părţi bunuri materiale sau promisiuni de bunuri materiale ori altfel de avantaje.
ART. 265
(1) Constatarea abaterilor disciplinare revine Comisiei de disciplină care se constituie în cadrul Consiliului.
(2) Comisia de disciplină are un număr de 5 membri, dintre care 2 sunt numiţi de preşedintele Consiliului şi 3 sunt aleşi de membrii Consiliului, cu majoritate simplă.
SECŢIUNEA a 4-a
Procedura de soluţionare a contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
#M8
ART. 266
(1) Cu excepţia contestaţiilor prevăzute la art. 256 alin. (1^1), consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului, aprobat potrivit art. 291.
#B
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul adoptă decizii.
ART. 267
(1) Contestaţia se soluţionează de un complet format din 3 membri ai Consiliului, dintre care unul are calitatea de preşedinte de complet.
(2) În cadrul fiecărui complet cel puţin preşedintele acestuia trebuie să fie licenţiat în drept.
ART. 268
Cauzele se distribuie completelor în mod aleatoriu.
ART. 269
Procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
ART. 270
(1) Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente:
a) numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor şi codul unic de înregistrare. În cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le reprezintă şi în ce calitate;
b) denumirea şi sediul autorităţii contractante;
c) denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire aplicată;
#M9
c^1) *** Abrogată
c^2) *** Abrogată
d) obiectul contestaţiei;
#B
e) motivarea în fapt şi în drept a cererii;
f) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil;
g) semnătura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice.
(2) În situaţia în care Consiliul apreciază că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la alin. (1), va cere contestatorului ca, în termen de 5 zile de la înştiinţarea prin care i se aduce la cunoştinţă această situaţie, acesta să completeze contestaţia. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligaţiei impuse de Consiliu, contestaţia va fi respinsă.
#M9
ART. 271
(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenelor prevăzute la art. 256^2. Contestatorul va ataşa la contestaţie şi copia actului atacat, în cazul în care acesta a fost emis, precum şi copii ale înscrisurilor prevăzute la art. 270 alin. (1), dacă acestea sunt disponibile.
#M7
(2) În termen de o zi lucrătoare de la primirea contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia să îi înştiinţeze despre aceasta şi pe ceilalţi participanţi încă implicaţi în procedura de atribuire. Înştiinţarea trebuie să conţină inclusiv o copie a contestaţiei respective.
(3) Toate notificările sau comunicările actelor procedurale se fac cu confirmare de primire. Dispoziţiile art. 60 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
#M9
(4) În cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1), dispoziţiile art. 274 şi ale art. 277 alin. (3) nu sunt aplicabile.
#M9
ART. 272 *** Abrogat
#B
ART. 273
(1) Contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire vor fi conexate de către Consiliu pentru a se pronunţa o soluţie unitară. Pentru contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire se va păstra continuitatea completului de soluţionare.
(2) Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, participanţii în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire se pot asocia la contestaţie printr-o cerere proprie care trebuie să conţină toate elementele prevăzute la art. 270 alin. (1).
#M9
ART. 274
(1) În vederea soluţionării contestaţiei/contestaţiilor, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite Consiliului, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la art. 205 alin. (1), punctul său de vedere asupra acesteia/acestora, însoţit de orice alte documente considerate edificatoare, precum şi, sub sancţiunea amenzii prevăzute la art. 275 alin. (3), o copie a dosarului achiziţiei publice. Lipsa punctului de vedere al autorităţii contractante nu împiedică soluţionarea contestaţiei/contestaţiilor, în măsura în care s-a făcut dovada comunicării acesteia/acestora.
#M7
(2) Autoritatea contractantă va notifica punctul de vedere şi contestatorului/contestatorilor, în acelaşi termen prevăzut la alin. (1).
#M9
(3) *** Abrogat
#M5
ART. 275
(1) În vederea soluţionării contestaţiei Consiliul are dreptul de a solicita lămuriri părţilor, de a administra probe şi de a solicita orice alte date/documente, în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestaţiei. De asemenea, Consiliul are dreptul de a solicita orice date necesare pentru soluţionarea contestaţiei şi de la alte persoane fizice sau juridice.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) nu trebuie să conducă la depăşirea termenului de soluţionare a contestaţiei, astfel cum este prevăzut la art. 276.
(3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde la orice solicitare a Consiliului şi de a-i transmite acestuia orice alte documente care prezintă relevanţă pentru soluţionarea contestaţiei, într-un termen care nu poate depăşi 5 zile de la data primirii solicitării, sub sancţiunea unei amenzi în cuantum de 10.000 lei, aplicată conducătorului autorităţii contractante.
(3^1) Consiliul are obligaţia de a pronunţa decizia privind amenda cel târziu în cea de-a 5-a zi de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3).
(3^2) Decizia Consiliului privind amenda, neatacată în termen, constituie titlu executoriu şi se execută de către organele competente, potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii.
#B
(4) Consiliul va putea desemna un expert independent pentru lămurirea unor aspecte de natură tehnică sau financiară. Durata efectuării expertizei trebuie să se încadreze înăuntrul termenului prevăzut pentru soluţionarea contestaţiilor de către Consiliu. Costul expertizei va fi suportat de partea care a formulat cererea de efectuare a acesteia.
(5) Procedura în faţa Consiliului este scrisă, iar părţile vor fi audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluţionare a contestaţiei.
(6) Părţile pot fi reprezentate de avocaţi şi pot depune concluzii scrise în cursul procedurii. De asemenea, părţile pot solicita să depună concluzii oral în faţa Consiliului, fără ca prin aceasta să fie afectate termenele prevăzute la art. 276.
#M7
ART. 276
(1) Consiliul are obligaţia de a soluţiona contestaţia în termen de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă. În cazuri temeinic justificate, termenul de soluţionare a contestaţiei poate fi prelungit cu încă 10 zile.
(2) Nerespectarea termenului de soluţionare a contestaţiei prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară şi poate atrage inclusiv declanşarea procedurii de evaluare în conformitate cu prevederile art. 263 alin. (6).
#M9
ART. 276^1 *** Abrogat
#M9
SECŢIUNEA a 5-a
Măsuri de remediere
#M9
ART. 277
(1) După primirea unei contestaţii, autoritatea contractantă are dreptul de a adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei respective. Orice astfel de măsuri trebuie comunicate contestatorului, celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, precum şi Consiliului, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data adoptării acestora.
(2) În situaţia în care contestatorul consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea actelor invocate ca fiind nelegale, acesta va trimite Consiliului şi autorităţii contractante o notificare de renunţare la contestaţie. În acest caz, autoritatea contractantă nu mai are obligaţia de a comunica punctul său de vedere potrivit dispoziţiilor art. 274.
#M11
(3) În cazul primirii unei contestaţii de către Consiliu şi de către autoritatea contractantă, pentru care nu s-a luat act de renunţare conform prevederilor alin. (2), autoritatea contractantă nu are dreptul de a încheia contractul până la data expirării termenului prevăzut la art. 281 alin. (1), dacă partea interesată nu a introdus plângere la instanţa judecătorească competentă. În cazul în care expirarea termenului prevăzut la art. 281 alin. (1) este anterioară expirării termenelor de aşteptare prevăzute la art. 205 alin. (1) şi la art. 206 alin. (3), inclusiv când aceste termene privesc cazurile prevăzute la art. 287^12 alin. (1) şi la art. 287^13 lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după împlinirea termenelor de aşteptare respective. Dacă decizia Consiliului a fost atacată cu plângere, dispoziţiile art. 287^7 şi 287^8 se aplică în mod corespunzător.
#M9
(4) Contractul încheiat în perioada de suspendare este lovit de nulitate.
(5) În cazul în care, în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, autoritatea contractantă achiziţionează produse, servicii sau lucrări defalcate pe loturi, prevederile alin. (3) sunt aplicabile numai asupra loturilor pentru care s-a depus contestaţie.
#B
SECŢIUNEA a 6-a
Soluţiile pe care le poate pronunţa Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
ART. 278
(1) Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei.
(2) Consiliul va examina, din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei, actul atacat şi poate pronunţa o decizie prin care îl anulează în parte sau în tot, obligă autoritatea contractantă să emită un act sau dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire.
#M7
(3) În situaţia în care Consiliul apreciază că, în afară de actele contestate în cadrul procedurii de atribuire, există şi alte acte care încalcă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, la care nu s-a făcut referire în contestaţie, atunci acesta va sesiza Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, transmiţându-i în acest sens toate datele/documentele relevante în susţinerea sesizării.
#M9
(4) În cazul în care Consiliul admite contestaţia şi dispune luarea unei măsuri de remediere a actului atacat, va preciza şi termenul în care aceasta trebuie dusă la îndeplinire, care nu poate fi mai scurt decât termenul de exercitare a căii de atac împotriva deciziei Consiliului, aşa cum este prevăzut la art. 281 alin. (1).
#B
(5) Consiliul poate respinge contestaţia ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau neîmputernicită să formuleze contestaţia, precum şi pe orice altă excepţie de procedură sau de fond.
(6) În funcţie de soluţia pronunţată, Consiliul va decide asupra continuării sau anulării procedurii de achiziţie publică.
(7) Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator.
#M1
(8) Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei.
#M1
ART. 279
(1) Decizia Consiliului privind modul de soluţionare a contestaţiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor completului, aceştia neavând posibilitatea de a se abţine.
#B
(2) După luarea deciziei, completul va întocmi o minută care se semnează de către toţi membrii completului şi se consemnează într-un registru special ţinut de Consiliu.
#M7
(3) Decizia Consiliului, adoptată potrivit alin. (1), va fi motivată şi comunicată în scris părţilor în termen de 3 zile de la pronunţare. Decizia, fără motivarea acesteia, se publică pe pagina de internet a Consiliului înlăuntrul aceluiaşi termen.
#M5
(4) Decizia motivată se publică pe pagina de internet a Consiliului, în cadrul buletinului oficial, fără referire la datele de identificare a deciziei şi ale părţilor, precum şi la datele personale, în termen de 10 de zile de la data la care aceasta rămâne definitivă şi irevocabilă.
#M9
(5) Decizia prin care Consiliul a dispus luarea unor măsuri de remediere va fi înaintată, în copie, în acelaşi termen prevăzut la alin. (3), către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, care are obligaţia de a monitoriza îndeplinirea măsurilor de remediere.
#B
ART. 280
(1) Decizia prin care Consiliul anulează în parte sau în tot actul atacat ori obligă autoritatea contractantă să emită un act sau să dispună orice altă măsură necesară pentru înlăturarea actelor ce afectează procedura de atribuire este executorie.
(2) În cazul în care termenul prevăzut de art. 278 alin. (4) nu este respectat de autoritatea contractantă, se va aplica conducătorului unităţii care nu a efectuat toate demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului sau persoanei obligate o amendă pe fiecare zi de întârziere, ce constă în 20% din salariul minim lunar pe economie, la cererea părţii interesate.
(3) Decizia Consiliului este obligatorie pentru părţi, contractul de achiziţie publică încheiat cu nerespectarea deciziei Consiliului fiind lovit de nulitate absolută.
(4) Decizia pronunţată de Consiliu privind amenda, neatacată în termen, constituie titlu executoriu şi se execută de organele competente potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii.
#M9
(5) *** Abrogat
#M9
ART. 281
(1) Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei şi obligarea la plata amenzii pot fi atacate cu plângere la instanţa judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1), în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie.
#B
(2) Plângerea va fi formulată în scris şi va fi motivată, dispoziţiile art. 270 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
#M9
(3) Partea care formulează plângerea are obligaţia să comunice, în termenul prevăzut la alin. (1), o copie a acesteia, precum şi a înscrisurilor doveditoare şi părţii adverse, depunând dovada de comunicare în faţa instanţei până la primul termen de judecată.
#M5
SECŢIUNEA a 7-a *** Abrogată
#M5
ART. 282 *** Abrogat
#B
SECŢIUNEA a 8-a
Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
#M9
ART. 283
(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante. Cu excepţia cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu are calitatea de parte în proces.
(2) Plângerea va fi soluţionată în complet format din 3 judecători.
(3) Plângerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă. Prevederile secţiunii a 9-a se aplică în mod corespunzător.
#M9
ART. 284 *** Abrogat
#M9
ART. 285
(1) Instanţa, admiţând plângerea, modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz:
a) anularea în tot sau în parte a actului autorităţii contractante;
b) obligarea la emiterea actului de către autoritatea contractantă;
c) îndeplinirea unei obligaţii de către autoritatea contractantă, inclusiv eliminarea oricăror specificaţii tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunţul/invitaţia de participare, din documentaţia de atribuire sau din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire;
d) orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.
(2) Instanţa, sesizată cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care acesta a soluţionat contestaţia pe excepţie, admiţând plângerea, va desfiinţa decizia respectivă şi va reţine cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desfiinţarea deciziei.
#M11
(3) În situaţia în care instanţa admite plângerea, modifică decizia Consiliului şi constată că actul autorităţii contractante a încălcat prevederile legislaţiei în materia achiziţiilor publice, iar contractul a fost încheiat înainte de pronunţare, încălcându-se astfel prevederile art. 277 alin. (3), dispoziţiile art. 287^10 alin. (1) lit. b), alin. (2), (3), (4), (5) şi (6) sau, după caz, ale art. 287^11 se aplică în mod corespunzător.
#B
(4) Instanţa poate respinge pe fond plângerea.
(5) Hotărârea pronunţată de instanţă este definitivă şi irevocabilă.
SECŢIUNEA a 9-a
Soluţionarea litigiilor în instanţă
#M11
ART. 286
(1) Procesele şi cererile privind actele autorităţilor contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, cu excepţia litigiilor privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, care se soluţionează în primă instanţă de către Curtea de Apel Bucureşti.
(2) Litigiile privind desfăşurarea procedurilor de atribuire care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cele privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestor proceduri se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor art. 720^2 - 720^7 şi art. 720^9 din Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător.
#M9
ART. 287
(1) Despăgubirile pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire se solicită numai în justiţie, în condiţiile prevederilor art. 256^2 alin. (1) sau prin acţiune separată.
(2) Despăgubirile reprezentând prejudiciul cauzat printr-un act al autorităţii contractante sau ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind procedura de atribuire, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, se pot acorda numai după anularea în prealabil, potrivit legii, a actului respectiv ori, după caz, după revocarea actului sau luarea oricăror altor măsuri de remediere de către autoritatea contractantă.
(3) În cazul în care se solicită plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei sau de participare la procedura de atribuire, persoana vătămată trebuie să facă doar dovada încălcării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a faptului că ar fi avut o şansă reală de a câştiga contractul, iar aceasta a fost compromisă ca urmare a încălcării respective.
#M9
ART. 287^1
(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune prin rezoluţie comunicarea acesteia, precum şi a înscrisurilor către pârât.
(2) Pârâtul este obligat să depună întâmpinarea în termen de 3 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
(3) Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 3 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
(4) Cererea reconvenţională se introduce în termenul prevăzut la alin. (2).
#M9
ART. 287^2
(1) Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Părţile, dacă dispun de asemenea mijloace de comunicare, au obligaţia de a indica datele corespunzătoare în cererea de chemare în judecată, respectiv în întâmpinare.
(2) Partea căreia, personal sau prin reprezentant ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de judecată nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.
#M9
ART. 287^3
În termen de o zi lucrătoare de la primirea citaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a-i înştiinţa pe ceilalţi participanţi implicaţi în procedura de atribuire despre existenţa unui litigiu privind procedura de atribuire respectivă.
#M9
ART. 287^4
(1) La data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 20 zile de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, dispunând citarea părţilor.
(2) Termenele de judecată ulterioare nu pot fi mai mari de 10 zile.
#M9
ART. 287^5
(1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa în temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.
#M9
ART. 287^6
Instanţa va putea dispune o singură dată amânarea judecării cauzei numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.
#M9
ART. 287^7
(1) În cazuri temeinic justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, instanţa, până la soluţionarea fondului cauzei, poate să dispună la cererea părţii interesate, prin încheiere motivată dată cu citarea părţilor, măsuri cu caracter provizoriu, cum ar fi:
a) măsuri de suspendare sau care să asigure suspendarea procedurii de atribuire, în stadiul în care se află;
b) alte măsuri care să asigure oprirea implementării anumitor decizii a autorităţii contractante.
(2) Instanţa soluţionează cererea de suspendare sau privind o altă măsură provizorie, luând în considerare consecinţele probabile ale acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public. Instanţa va putea să nu dispună măsurile prevăzute la alin. (1), în cazul în care consecinţele negative ale acestora ar putea fi mai mari decât beneficiile lor. Hotărârea de a nu dispune măsuri provizorii nu trebuie să prejudicieze niciun alt drept al persoanei care a înaintat cererea prevăzută la alin. (1).
(3) Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
#M9
ART. 287^8
(1) Indiferent de decizia instanţei cu privire la suspendarea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă nu are în nicio situaţie dreptul de a încheia contractul înainte de soluţionarea cauzei de către instanţă.
#M11
(2) În cazul în care hotărârea prin care instanţa a soluţionat cauza este comunicată înainte de expirarea termenelor prevăzute la art. 205 alin. (1) şi la art. 206 alin. (3), inclusiv când aceste termene privesc cazurile prevăzute la art. 287^12 alin. (1) şi la art. 287^13 lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după împlinirea termenelor respective.
#M9
(3) În cazul în care, în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, autoritatea contractantă achiziţionează produse, servicii sau lucrări defalcate pe loturi, prevederile alin. (1) sunt aplicabile numai asupra loturilor pentru care s-a formulat acţiune în justiţie.
#M9
ART. 287^9
Instanţa, admiţând cererea, poate dispune anularea în tot sau în parte a actului autorităţii contractante, obligarea la emiterea actului de către autoritatea contractantă, îndeplinirea unei obligaţii de către autoritatea contractantă, inclusiv eliminarea oricăror specificaţii tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunţul/invitaţia de participare, din documentaţia de atribuire ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire, precum şi orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.
#M11
ART. 287^10
(1) Instanţa constată nulitatea contractului în următoarele cazuri:
a) autoritatea contractantă a atribuit contractul fără să respecte obligaţiile referitoare la publicarea unui/unei anunţ/invitaţii de participare conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) au fost încălcate prevederile art. 205 alin. (1), art. 206 alin. (3), art. 277 alin. (3) sau ale art. 287^8 alin. (1) şi (2), dacă această încălcare a privat operatorul economic interesat de posibilitatea de a formula o cale de atac înainte de încheierea contractului, în cazul în care această încălcare este combinată cu încălcarea altor dispoziţii în materia achiziţiilor publice, dacă această din urmă încălcare a afectat şansele operatorului economic interesat de a obţine contractul;
c) autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 150 sau ale art. 158 - 160.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care instanţa consideră, după analizarea tuturor aspectelor relevante, că motive imperative de interes general impun menţinerea efectelor contractului, aceasta va dispune, în schimb, sancţiuni alternative, după cum urmează:
a) limitarea efectelor contractului, prin reducerea termenului de execuţie al acestuia; şi/sau
b) aplicarea unei amenzi autorităţii contractante, cuprinsă între 2% şi 15% din valoarea obiectului contractului, cuantumul acesteia fiind invers proporţional cu posibilitatea de a limita efectele contractului, conform dispoziţiilor lit. a).
(3) La aplicarea sancţiunilor alternative prevăzute la alin. (2), instanţa va avea în vedere ca acestea să fie eficiente, proporţionate şi descurajante.
(4) Acordarea de despăgubiri nu reprezintă o sancţiune alternativă adecvată în sensul prevederilor alin. (2).
(5) Interesele economice legate de capacitatea contractului de a produce efecte pot fi avute în vedere ca motiv imperativ numai dacă, în circumstanţe excepţionale, absenţa efectelor ar conduce la consecinţe disproporţionate. Interesele economice în legătură directă cu contractul respectiv, cum ar fi costurile generate de întârzieri în executarea contractului, costurile generate de lansarea unei noi proceduri de atribuire, costurile generate de schimbarea operatorului economic care va îndeplini contractul sau costurile cu privire la obligaţiile legale generate de absenţa efectelor contractului, nu constituie motive imperative de interes general.
(6) În toate cazurile în care sancţiunea nulităţii prevăzută la alin. (1) nu poate avea efect retroactiv, întrucât desfiinţarea obligaţiilor contractuale deja executate este imposibilă, instanţa va aplica în plus şi sancţiunea prevăzută la alin. (2) lit. b).
#M11
ART. 287^11
În cazul unei încălcări a prevederilor art. 205 alin. (1), art. 206 alin. (3), art. 277 alin. (3) sau ale art. 287^8 alin. (1) şi (2), care nu face obiectul art. 287^10 alin. (1) lit. b), instanţa poate decide, după analizarea tuturor aspectelor relevante, dacă va constata nulitatea contractului sau dacă este suficient să dispună sancţiuni alternative precum cele prevăzute la art. 287^10 alin. (2).
#M11
ART. 287^12
(1) Prevederile art. 287^10 alin. (1) lit. a) nu sunt aplicabile atunci când autoritatea contractantă, considerând că se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în care are dreptul de a nu transmite spre publicare un/o anunţ/invitaţie de participare, a procedat după cum urmează:
a) a publicat în mod voluntar în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un anunţ pentru asigurarea transparenţei, prin care îşi exprimă intenţia de a încheia contractul respectiv. Anunţul pentru asigurarea transparenţei trebuie să conţină următoarele informaţii: numele şi datele de contact ale autorităţii contractante, descrierea obiectului contractului, justificarea deciziei autorităţii contractante de atribuire a contractului fără publicarea prealabilă în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unui anunţ de participare, numele şi datele de contact ale operatorului economic în favoarea căruia a fost luată o decizie de atribuire şi, dacă este cazul, orice altă informaţie considerată utilă de autoritatea contractantă;
b) a încheiat contractul respectând, din proprie iniţiativă, prevederile art. 205 alin. (1), termenele curgând în acest caz de la data publicării anunţului prevăzut la lit. a).
#M11
ART. 287^13
Prevederile art. 287^10 alin. (1) lit. c) nu sunt aplicabile atunci când autoritatea contractantă, considerând că a respectat prevederile art. 150 sau, după caz, ale art. 158 - 160, a procedat după cum urmează:
a) a comunicat ofertanţilor implicaţi decizia de atribuire a contractului, cu respectarea prevederilor art. 206 alin. (1) şi (2) şi ale art. 207, sub rezerva dispoziţiilor art. 208; şi
b) a încheiat contractul respectând, din proprie iniţiativă, prevederile art. 205 alin. (1) şi ale art. 206 alin. (3), termenele curgând în acest caz de la data transmiterii comunicării prevăzute la lit. a).
#M11
ART. 287^14
(1) Constatarea nulităţii contractului, în condiţiile prevăzute la art. 287^10 alin. (1), se poate solicita şi prin acţiune separată, în termen de:
a) cel mult 30 de zile începând cu ziua următoare:
- publicării anunţului de atribuire a contractului, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (2), art. 48, 50 şi 56, cu condiţia ca respectivul anunţ să conţină justificarea deciziei autorităţii contractante de a atribui contractul fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau
- informării de către autoritatea contractantă a ofertanţilor şi candidaţilor interesaţi cu privire la încheierea contractului, cu condiţia ca informarea să fie însoţită de un rezumat al motivelor pertinente stabilite la art. 207, sub rezerva dispoziţiilor art. 208. Această opţiune se aplică şi în cazurile menţionate la art. 205 alin. (3) lit. c);
b) cel mult 6 luni începând cu ziua următoare încheierii contractului, în cazurile în care nu au fost respectate condiţiile prevăzute la lit. a).
(2) Cererea introdusă după expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 287^11.
#M9
ART. 287^15
Hotărârea se pronunţă în termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor şi se comunică părţilor în cel mult 5 zile de la pronunţare.
#M9
ART. 287^16
(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
(2) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond.
#M11