Buna ziua ! Am un litigiu cu Primăria orașului Ploiești si doresc sa fiu lămurit cum stau lucrurile,legal vorbind. Concret,am locuit in același imobil cu părinții mei,iar după decesul tatălui in 2010,in iunie 2014,mama mea care deja era la azil din luna februarie a aceluiași an,a fost adusa de sora mea la Primăria de domiciliu,unde a preluat calitatea de titular de contract printr-o Anexa la contractul in vigoare la acea data. La momentul respectiv aveam buletinul expirat si eram in spital cu depresie grava. In concluzie,eu nu am mai fost trecut in spatiu la domiciliu la care figuram si am mai locuit acolo pana in ianuarie 2015 când m-am internat la București,ulterior timp de 2 ani,pana in decembrie 2016,eu nu am mai locuit efectiv la domiciliu din buletin,desi ,in 2015 mi-am făcut buletin permanent pe acea adresa ca să-mi pot face dosarul de pensie de boala,stand numai prin spitale,deoarece nu-mi permiteam sa plătesc chiria la domiciliu respectiv. Cum din decembrie 2016 am locuit legal la alt domiciliu,Primăria s-a "trezit" abia in 2020 să-mi ceara mie sa predau spațiul fostului domiciliu,solicitând in plus si chiria așa zis restanta cu penalități,desi mama a decedat in octombrie 2018,pana la acea data chiria fiind plătită la zi. Cum eu nu mai figuram in spatiu fostului domiciliu de 6 ani,nu era obligația mea sa anunț Primariei decesul mamei,problema e ca nici surorile mele nu au făcut acest demers. Cum legea spune ca la 30 de zile de la decesul chiriasului contractul este reziliat,de ce Primăria nu s-a sesizat după 3 luni de neplata a chiriei conform legii,sa vina pe teren si sa rezolve situația,in speță sa preia spațiul locativ ??? De ce îmi imputa mie acest lucru,inclusiv plata chiriei cu penalități de la decesul mamei pana in prezent ??? Eu nu mai am nicio calitate si niciun raport cu Primăria din 2014 si găsesc abuziva aceasta acțiune împotriva mea. Aștept un răspuns avizat si bine documentat. Mulțumesc anticipat !