Prin antecontractul de vânzare încheiat în formă autentică sub nr.346/21.02.2016, vânzătorul-promitent A.B. şi promitentului cumpărător C.D. şi-au promis reciproc să vândă, respectiv să cumpere, imobilul situat în Turda, str. Cetăţii nr.18, compus din casă şi grădină, în măsura în care A.B., în calitatea sa actuală de viitor unic moştenitor al proprietarului tabular M.N., va ajunge efectiv să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilul. Părţile au mai stabilit şi un termen incert pentru încheierea contractului – cel mai târziu în 16 luni de la data la care se va deschide succesiunea.
Prin contract părţile au stabilit preţul de vânzare de 80.000 de euro, din care ar urma să se plătească un avans de 10.000 de euro, în maxim 1 lună de la încheierea contractului, restul de 70.000 de euro urmând a se plăti la data perfectării contractului translativ de proprietate.
În contract s-a menţionat că A.B. este unicul fiu al proprietarului tabular M.N. (în vârstă de 72 ani), acesta din urmă neavând nici un alt succesibil în clasele de moştenitori şi nefiind nici căsătorit.
S-a mai precizat că, dacă promitentul vânzătorul nu va putea sau nu va mai dori a transmite proprietatea în viitor, indiferent de motiv, acesta va trebui să restituie îndoit suma încasată cu titlu de avans (adică 20.000 euro). De asemenea, părţile au convenit ca, în măsura în care promitentul-cumpărător se răzgândeşte şi nu mai doreşte să cumpere imobilul în viitor, antecontractul se va rezoluţiona pe cale judiciară la solicitarea promitentului-vânzător iar cumpărătorul va pierde avansul de 10.000 de euro plătit.
Întrucât promitentul cumpărător nu a achitat avansul de 10.000 de euro până la data de 21.03.2016, după un schimb de mesaje între părţi, prin e-mail, la data de 10.10.2016 A.B. l-a acţionat în judecată pe C.D. solicitând instanţei:
- să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare întrucât promitentul cumpărător nu şi-a onorat obligaţia principală scadentă prevăzută în antecontract, aceea de a plăti suma de 10.000 de euro şi refuză în continuare să o plătească, ceea ce prezumă că s-a răzgândit şi refuză să mai cumpere;
- să îl oblige să îi plătească suma de 10.000 de lei cu titlu de avans care trebuia plătit conform contractului, cu titlu de daune-interese.
Prin întâmpinarea depusă, promitentul-cumpărător a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, invocând două mijloace de apărare:
- nu este adevărat că s-a răzgândit însă, după încheierea contractului a discutat cu un avocat care i-a comunicat că antecontractul astfel încheiat nu este valabil, motiv pentru care a refuzat să achite suma stabilită;
- în subsidiar, a invocat nulitatea absolută antecontractului întrucât reprezintă un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis expres de lege.
Prin urmare, a susţinut că, atâta vreme cât antecontractul este nul absolut, nu a putut genera o obligaţie validă de plată a avansului, astfel că pretenţia reclamantului este neîntemeiată iar acţiune acestuia se impune a fi respinsă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamantul a susţinut că nu ne aflăm în prezenţa unui pact asupra unei succesiuni viitoare ci doar asupra unui antecontract a cărui eficacitate este afectat de o condiţie – aceea ca reclamantul-vânzător să dobândească în viitor imobilul în cauză. Pe de altă parte, a susţinut că nu s-a contractat asupra unui drept succesoral (de ex. asupra cotei părţi din moştenire), ci asupra unui bun individual determinat, sub condiţia rezolutorie ca acest bun să ajungă în patrimoniul reclamantului, indiferent prin ce modalitate (cumpărare, donaţie, schimb etc. inclusiv succesiune). În acest sens, s-a învederat că prin contract nu s-a precizat expres că acest bun ar urma să fie dobândit prin succesiune, fiind foarte posibil să fie dobândit prin acte între vii, acesta fiind şi motivul pentru care s-a stabilit un termen incert pentru încheierea contractului translativ – cel mai târziu 16 luni de la data deschiderii succesiunii, deoarece în opinia părţilor, cel mai târziu pe cale succesorală reclamantul va putea eventual ajunge proprietar al imobilului. Prin urmare, consideră că este vorba doar despre un antecontract asupra unui bun al altuia, perfect valid atâta vreme cât însăşi vânzarea bunului altuia e considerată de lege a fi valabilă în actualul Cod civil.
Instanța trebuie să admită sau să respingă acţiunea și de ce?