Sufăr, din naștere, de epilepsie și hemipareză spastică. Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani și reîncadrarea în gradul de handicap (accentuat), medicul neurolog mi-a spus să mă adresez casei de pensii ca să văd dacă sunt eligibl pentru pensia de invaliditate, după care să mă întorc la cabinet spre a mi se face actele necesare.
Între timp, m-am documentat pe Internet și am văzut că evaluarea se face de către alți medici decât cei de la comisiile de handicap (i.e medic expert al asigurărilor sociale), în funcție de măsura în care bolile afectează capacitatea de muncă. Nu am găsit decât informații referitoare la SIDA, schizofrenie, neoplazii și accidente profesionale. Întrebarea mea este următoarea: bolile de care sufăr (epilepsie cu crize parțiale, hemipareză spastică dreaptă) se încadrează în vreun grad de pensie de invaliditate? Și cui mă adresez spre a o obține?
În primul rând legea s-a schimbat, și acum trebuie să ai un minim stagiu de cotizare ca angajat. Trebuie să te angajezi undeva pentru o perioada, apoi te internezi în spital, și când atingi maximul de concediu medical, depui actele medicale la COMISIA de expertiză de pe lângă Casa de Pensii.