Buna ziua. 2 pensionari au făcut un credit la banca Transilvania , au plătit un an apoi nu au mai reușit . Au primit Înștiințare de la recuperatori ca li va pune oprire pe pensie. De 2 ani li se opresc bani . Ei încasează pensia la banca brc. Soțul are pensia mai mare i se vede pe cuponul de pensie oprirea plus pe card ( ii intra msi puțin) Soția are pensia minima cei 700 de lei, la ea pe cuponul de pensie nu ii arată oprire dar banca ii oprește lunar. Este ok? Este legal? Menționez ca soția are și pensie de handicap și stimulent încă din acestea nu i se opresc căci nu este legal ( însă in fiecare luna pana la scadentă popririi suna pentru deblocarea cardului și folosirea banilor ). Întrebare este dacă este legal sa ii oprească și soției la pensia minima și de ce casa de pensii nu ii scrie pe cuponul de pensie ca soțului , in schimb banca ii oprește banii . Multumesc pentru eventualele răspunsuri și lămuriri .
Este legală poprirea pensiei, chiar a celei minime, până la o treime din cuantumul ei.
Poprirea se poate face fie de la casa de pensii, fie de către bancă.
Atâta vreme cât nu se depășește treimea legală, nu este nimic de făcut.
Sunt situații mai puțin fericite în care reține casa de pensii o treime, apoi reține și banca din rest, că, deh, nu a știut, și trebuie intervenit cu cereri și solicitări. Din câte înțeleg, nu vă aflați în această situație.
Dapix
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Ar fi o soluție de a i se diminua poprirea pentru pensia ce este cu mult sub salariul minim net. În primă fază ar putea cere ca pensia sa-i fie plătită prin mandat poștal, și să renunțe la virarea în contul bancar.
Legea prin Codul de procedură civilă reglementează că pentru veniturile ce sunt sub salariul minim net, se poate pune poprire doar pe suma ce depășește 50% din salariul minim net.
Art. 729 Codul de procedură civilă:
(1) Salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite:
Respingeri de neconstituționalitate (2), Reviste (2), Doctrină (1)
a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii;
Jurisprudență, Reviste (3)
b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
Reviste (5)
(2) Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
(3) Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.
Să ia legătura cu executorul judecătoresc, și să-i solicite în scris aplicarea prevederilor acestui articol de lege. În caz de refuz, va putea rezolva doar prin acțiune în instanță, numită contestație la executare.