avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 941 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Concediu maternitate, CCC, 2 joburi - contract ...
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Concediu maternitate, CCC, 2 joburi - contract determinat și nedeterminat

Bună ziua,

Am următoarea situație : soția gravidă cu gemeni, termen pe 27 decembrie. Ea este angajată cu normă întreagă la 2 angajatori privați, la unul pe perioadă nedeterminată iar la celalalt cu termen determinat, pana la 15 ianuarie.

Ea va primi de la ambii angajatori indemnizatie egală cu media veniturilor brute pe ultimele 6 luni pentru concediul de maternitate ( pre și post natal)? Conform legii 158/2005, art 33, asa ar tebui, dar astăzi am discutat cu cineva de la Centrul de indemnizație creștere copil, stimulent de inserție și alocații de stat București și mi-a spus ca doar de la unul ( preferabil cel de la care încasează un venit mai mare) va primi.

In ceea ce privește contractul determinat, acesta am înțeles ca se suspendă automat ( ca și cel nedeterminat) când începe CCC. Totuși, cel mai probabil în perioada de post natal el va înceta. Dacă nu se poate prelungi de dinainte de naștere, cum ar fi de preferat sa procedam?

In ceea ce privește CCC, indemnizația este media pentru veniturile nete pe ultimele 12 luni de la ambii angajatori pentru un copil și 1250 (minimul) pentru al doilea, corect? Aici sper ca nu sunt și alte interpretări.

Mulțumesc anticipat,
Cătălin Petre
Cel mai recent răspuns: ana-cer , moderator 19:37, 15 Octombrie 2020
1. Corect: va primi de la ambii angajatori indemnizatie egală cu media veniturilor brute pe ultimele 6 luni pentru concediul de maternitate ( pre și post natal).

2, Corect : indemnizația CCC este media pentru veniturile nete pe ultimele 12 luni de la ambii angajatori. + 1250 lei

Trebuie sa solicitati medicului de familie sa elibereze certificatul medical pentru concediul de maternitate si inca o copie certificata conform alin.(1) de mai jos. Acestea se predau la cei doi angajatori.

Normele de aplicare a OUG nr. 158/2005:
ART. 72
(1) Pentru persoana care se află în două sau mai multe situaţii dintre cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi care desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori, la fiecare fiind asigurată conform acestei ordonanţe de urgenţă, indemnizaţiile se calculează şi se plătesc, după caz, de fiecare angajator. În această situaţie primele două exemplare originale ale certificatului de concediu medical se prezintă spre calcul angajatorului la care asiguratul are venitul cel mai mare, iar la celălalt/ceilalţi angajator/angajatori se prezintă cele două exemplare în copii certificate de către medicul prescriptor.
(2) Pe copiile certificate se va înscrie «Conform cu originalul» şi se va aplica ştampila unităţii, parafa şi semnătura medicului prescriptor, precum şi, după caz, parafa şi semnătura medicului şef de secţie, în cazul concediului medical acordat la externare pentru o perioada mai mare de 7 zile.
(3) Angajatorii plătitori au obligaţia respectării prevederilor art. 1.


Fiecare angajator va plati indemnizatia de concediu medical pe baza veniturilor avute la acesta in cele 6 luni anterioare inceperii concediului de maternitate.

La data expirarii termenului pana la care a fost incheiat CIm determinat, acesta va inceta. Pentru a ramande angajata, ar trebui ca angajatorul sa va transforme CIM din durata determinata in durata nedeterminata, daca doreste asta.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Indemnizatie concediu pre-post natal Teo-DorA Teo-DorA Nelamurirea mea ar fi urmatoarea: - am doua contracte de munca cu cate 0,5 norma, 1 CIM pe perioada nedeterminata si 1 CIM pe perioada determinta, ... (vezi toată discuția)
Concediu prenatal gabi1983 gabi1983 lucrez la o firma cu carte de munca norma intreaga si la o fundatie cu jumatate de norma si cu carte de munca;trebuie sa imi iau in ambele parti concediu ... (vezi toată discuția)
Concediu crestere copil pentru mama cu doua contracte Budacu Dorina Budacu Dorina Buna ziua, lucrez cu contract pe perioada determinata in invatamant. La 31 august 2016 expira de drept. Am posibiliteatea sa iau un nou post insa tot pe ... (vezi toată discuția)