avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 869 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale Declaratie de beneficiar real
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

Declaratie de beneficiar real

Buna ziua!
Am o intrebare cu privire la renumita declaratie de beneficiar real, cu precadere cand se mai depune?
Conform Legii 108/2020 -La articolul 56, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:
(1^1) Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (1):
a) regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat;
b) persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când aceștia sunt singurii beneficiari reali.
Vine insa modificarea de la La articolul 56, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Asta ar insemna ca in cazul unei cesiuni intre persoane fizice se depune declaratia de beneficiar real sau doar daca asociatii persoane juridice cesioneaza partile sociale se depune declaratia aceasta?
Ultima modificare: Joi, 22 Octombrie 2020
george-neagu, moderator
Cel mai recent răspuns: george-neagu , moderator 11:24, 22 Octombrie 2020
Si in cazul unei cesiuni intre persoane fizice se depune declaratia de beneficiar real.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Declaratie beneficiar real societate infiintata in anul 2000. Constantin Brancoveanu Constantin Brancoveanu Declaratie beneficiar real Societate infiintata in anul 2000. Declaratia privind beneficiarul real a fost depusa la Reg Comertului in dec 2019. Mai este ... (vezi toată discuția)
Declaratie beneficiar real babu2 babu2 Buna ziua, Am si eu o nelamurire. Am primit informare de la contabila ca trebuie depusa declaratia de beneficiar unica pana in 1 nov. Parca era eliminata de ... (vezi toată discuția)