Nu puteți cumpăra mijloace de transport din grantul pentru capital de lucru.
Vă pun toate categoriile de cheltuieli eligibile, poate vedeți altceva care vă este de folos:
4.3.1. (1) Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat (chiria in avans nu este eligibilă)
d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
e) cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
f) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar (durata de utilizare este mai mica de 1 an), inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente (au valoarea sub 2500 lei dar durata de utilizare este mai mare de 1 an);
g) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare reluării activității;
h) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului, cu excepția TVA deductibil.
(5) Pentru decontarea datoriilor sunt eligibile și facturile emise anterior semnării contractului care vor fi achitate din grantul pentru capital de lucru acordat în cadrul măsurii, după data semnării contractului de finanțare. Sunt eligibile datoriile restante aferente taxelor si impozitelor salariale.
(6) Cheltuielile cu consultanța nu sunt eligibile în cadrul prezentei măsuri.
(7) Nu sunt eligibile cheltuielile cu salariile nete, achizițiile de bunuri second-hand, nu sunt permise achizițiile în sistem leasing, iar cheltuielile cu chiria activelor corporale nu sunt eligibile, cu excepția cheltuielilor privind chiria pe bază de contract încheiat, pentru sediul social/punctul de lucru unde se desfășoară activitatea pentru care se solicită finanțare.
(8) In cadrul acestei masuri,
nu fac parte din categoria Capital de lucru si nu sunt eligibile a fi decontate din ajutorul de stat următoarele categorii de cheltuieli: Terenuri, terenuri construite, imobile,
mijloace de transport, rate si/sau rambursări la credite/linii de credite/leasing, dobânzi, garanții.
[ link extern ] /