Bună ziua! Mi-am dat demisia, însă șeful meu nu vrea sa își dea acordul. Menționez ca sunt asistent medical generalist într-un spital Mapn. Eu deja am luat concursul pt un alt spital, și sunt așteptată acolo. Dacă nu ma voi mai prezenta la vechiul serviciu, ma va afecta la cel la care am luat examenul? Mulțumesc!
Demisia opereaza incetarea contractului de munca, in mod unilateral, fara a fi necesara aprobarea acesteia de catre angajator.
Nerespectarea de catre angajatul demisionar a termenului de preaviz poate atrage raspunderea disciplinara a salariatului sau chiar raspunderea patrimoniala a acestuia daca prin absenta de la locul de munca ar aduce un prejudiciu angajatorului.
Prin derogare de la prevederile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, termenele de preaviz nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a stării de alertă.