Salutare, am primit soluția la dosar..mi se anulează permisul?
Tip solutie: Amânarea aplicării pedepsei
Solutia pe scurt: Stabileşte în sarcina inculpatului BCM pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în varianta normativă a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i a fost suspendată, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 c.p., cu aplic. art. 396 alin. 10 c.p.p. În baza art. 83 c.p. rap. art. 396 alin. 4 c.p.p .dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 Cod penal. În baza art. 85 Cp impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere se respecte următoarele măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; -b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; -d)să comunice schimbarea locului de muncă. -e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 noiembrie 2020