Mama mea se află în neînțelegeri cu părinții ei ( bunici mei), oarecum eu și cu mama nu am mai fost prin casa bunicilor de mai bine de 15 ani. Între timp noi ne-am schimbat domiciliul , mutându-ne în chirie și bunicii niciodată nu au mai aflat ceva despre noi. Adresa actuală unde locuim, pentru bunici a fost mereu necunoscută.
Bunica mea are obișnuința ca atunci când se întâmplă ceva și cum nu putea lua legătura cu mama, în schimb suna la mama, la locul de muncă, și prin colegi transmite ce o doare și ce nu o doare. Prin anul 2018 mama a fost căutată la muncă și prin colegi i-a transmis "că bunicul" ( tatăl ei) ar fi pe moarte și să mergem de URGENȚĂ la ei. Bunica fiind o mincinoasă și o ipocrită, atât mama cât și eu nu am crezut cele spuse și am tratat totul cu indiferență. Anul trecut în schimb, căutând pe Google după nume și prenume, cum obișnuiesc eu să procedez atunci când mă plictisesc, am găsit două fișiere PDF al unor publicații dintr-un ziar unde mama mea era citată pentru dezbaterea succesorală. Am găsit chiar două anunțuri, publicate în ziare diferite. Chiar m-a mirat pentru ca mama divorțată de mulți ani, între timp schimbând numele cu cel din naștere, dar în ziar era trecut după numele tatălui meu ( nume pe care îl duc și eu mai departe, după cum bine știți) și nu după numele care îl are din naștere. Mama mea are schimbat numele în cel din naștere de mai bine de 11 ani, numele tatălui meu nu îl mai are demult în CI, și totuși bunica mea a publicat anunțuri după alt nume, probabil ca mama sa nu fie găsită.
Ce mi se pare dubios este faptul că s-a trecut cu domiciliul necunoscut, deși mama are buletin reînnoit în anul 2017 cu valabilitate pe viață. Nu știu care sunt obligațiile notarului, însă trebuia să primești o citație acasă, nu publicații în ziare pe care nici măcar nu le citim. Apoi prin evidenta populației se pot găsi persoane "cu domiciliul necunoscut", cum a declarat bunica mea la notar.
Mama mea consideră că i s-a făcut un nedrept cu toate acestea și vrea să conteste totul în instanță. Este dreptul ei legal și bunica mea consider ca a făcut un nedrept lăsând totul unchiului meu, pe mama lăsând-o deoparte.
Vrem sa știm care sunt căile legale de contraatac, dacă se mai poate contesta, un avocat și un preț pentru toate acestea. Suntem din Brașov!
Mulțumesc!