Buna seara! As dori sa știu cum se calculează vechimea în învățământ pt a se face trecerea (promovarea) pe următoarea treapta(legea 153/2017). De la contabilitate mi s a spus că începând cu anul când am susținut Definitivatul și am devenit profesor definitiv,de atunci încolo mi s a luat în calcul prima tranșă de vechime.In acea perioadă era tranșă 0-2 ani. De aici probabil și greșeala trecerii(promovării) mai târziu decât trebuia de la L 63/OUG20/L 250 la L 153/2017.In speranța că mă veți ajuta cu un răspuns va mulțumesc anticipat!!!
Vechimea în învăţământ este formată din vechimea efectivă în învăţământ şi vechimea recunoscută în învăţământ.
Vechimea efectivă în învăţământ reprezintă perioada în care persoana angajată cu contract individual de muncă a desfăşurat activitate efectivă de predare la catedră în cadrul unei unităţi sau instituţii de învăţământ. Constituie vechime efectivă în învăţământ şi perioada în care personalul didactic de conducere, îndrumare şi control, precum şi personalul didactic auxiliar desfăşoară activitate în cadrul unei unităţi/instituţii de învăţământ sau unui inspectorat şcolar.
Vechimea recunoscută în învăţământ reprezintă perioada în care persoana angajată în învăţământ, provenită din alte sectoare de activitate, face dovada că a profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii, în cazul în care această persoană ocupă un post didactic în aceeaşi specialitate. Această vechime este luată în calcul numai pentru stabilirea drepturilor salariale.