Din lipsa responsabilității și din euforie ne-am căsătorit la starea civila, am făcut un copil pe care l-am recunoscut și trecut pe numele meu(al tatălui), după o perioada pur și simplu ne-am despărțit din cauza ca în relația noastră a apărut un alt el și o alta ea. Nu am divorțat și am ales sa păstrăm căsătoria din lipsa resurselor financiare. Ea a dorit sa fie ,, singura,, cu copilul, si sa plece în alta tara (Anglia) legal cu acte notariale la care am fost prezent și mi-am dat acordul. Amândoi soți știm și am discutat deschis ca în viata noastră exista alți parteneri , am fost de acord și am înștiințat și partenerii actuali de aceasta situație adică faptul ca suntem casatoriti, ei nefiind împotriva. După aproximativ un an soția a rămas însărcinată cu un alt bărbat în Anglia. Acum doresc divorțul pe cea mai simpla cale fără complicații și fără a fi nevoit sa întrețin și copilul care nu este al meu. Din câte am înțeles de la soție, în perioada în care copilul a crescut fără mine, adică de ea și actualul ei iubit, ar avea pretenție sa ii plătesc pensie alimentara din trecut. Este posibil sa exlud toate acestea dar și divorțul sa se poată realiza în cel mai scurt și rapid timp? Pe lângă asta sa nu fiu obligat sa întrețin 2 copii. Unde ar trebui sa merg sa rezolv ținând cont ca este posibil ca ea sa nu vrea sa vina în tara și ar mai vrea sa meargă la tribunal crezând ca pana la urma poate obține ceva mai mult într-un mod abuziv, eu vreau doar sa divorțez. Multumesc!
Pentru ca nu ati facut lucrurile la timpul lor, acum este puțin probabil să divortati pe repede înainte.
In legislatia romana, copilul conceput sau nascut in timpul căsătoriei are ca tata pe soțul mamei.
Deci, legal dvs aveti 2 copii.
Cum soția nu se poate prezenta personal astfel încât să divortati la notar, va trebui să alegeți calea instanței și să introduceți o acțiune pentru desfacerea căsătoriei și pentru tăgada paternitatii.
Bună ziua! Aveți posibilitatea de a introduce cerere de divorț, dar aceasta nu se va judeca la urgență, ci în funcție de cât de încărcată este instanța de judecată, la care se adaugă termenele mai îndelungate de citare dată fiind locuința doamnei în Anglia. Nefiind prezentă, divorțul se poate cere doar pe calea instanței de judecată. În ceea ce privește pensia de întreținere este posibil ca aceasta să o solicite cu privire la copilul pe care-l aveți împreună, dar poate fi plătită de la data cererii de chemare în judecată (dacă până acum nu a fost stabilită în vreun fel). Astfel, are posibilitatea ca în procesul de divorț să introducă și ea cerere reconvențională cu privire la stabilirea pensiei de întreținere.
Pentru cel de-al doilea copil, legea prevede că dacă este născut în timpul căsătoriei sau chiar și după divorț, în cazul în care a fost conceput în timpul căsătoriei, are ca tată pe soțul mamei. Însă, tot legea prevede că dacă este cu neputință ca soțul mamei cu care este căsătorită să fie tatăl copilului se poate tăgădui paternitatea.