Buna ziua ! unde pot verifica sau unde ma pot adresa pentru a verifica daca concediul medical a fost inregistrat de catre angajator ?
In luna martie am most diagnosticata cu covid, am prezentat certificatul de concediu medical la timp, codul de indemnzatie al acestuia fiind 01.
Salariul nu a suferit nici o modificare. Suspectez ca acesta nu a fost inregistrat de catre angajator. Va multumesc.
Concediiile medicale nu se inregistreaza de catre angajator, ci se platesc ... Ati primit banii pe concediul medical ?
Daca nu, atunci :
1. Pentru neplata concediului medical de catre angajator , va puteti adresa Casei de asigurari de sanatate
Art. 47 OUG nr.158/2005
.....
(2) Constituie contravenții faptele săvârșite prin încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36 alin. (3), refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor și/sau calculul și plata eronată a indemnizațiilor, precum și încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 36^1 lit. b).
....
Art. 48
(1) Contravențiile prevăzute la art. 47 se sancționează după cum urmează:
a) cele prevăzute la alin. (1) și (2), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;
......
Art. 49
Constatarea contraventiilor prevazute la art. 47 şi aplicarea amenzilor corespunzatoare se fac de către organele de control ale CNAS şi ale caselor de asigurări de sănătate.
2. De asemenea, pentru neplata concediilor medicale aveti posibilitatea de a actiona in instanta angajatorul, astfel incat acesta sa fie obligat la plata acestora.
Actiunea se va depune la Tribunalul in raza caruia aveti domiciliul sau locul de munca si este scutita de plata taxelor judiciare.