Bună ziua,
La instituţia publică la care lucrez, o persoană angajată pe un post contractual unic trebuie să se întoarcă din concediu de creştere copil până la 2 ani.
Vă rog să îmi spuneţi ce salariu de încadrare va avea în momentul încetării suspendării CIM.
Vă mulţumesc
Legea nr.153/2017
art. 27 Salarizarea în caz de suspendare a raportului de muncă sau de serviciu
(1) Personalul care s-a aflat în concediu plătit pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, la reluarea activității își păstrează gradul sau treapta profesională în care a fost încadrat anterior suspendării, salarizarea urmând a se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare.
(2) Pentru personalul prevăzut la alin. (1), gradația se stabilește luând în considerare și perioadele care, conform legilor speciale aplicabile, constituie vechime în muncă care se are în vedere la stabilirea drepturilor salariale.