Marți, 11 februarie, are loc evenimentul: Negocierea colectivă - Alegerea reprezentanților angajaților și provocările practice. Participă →
Refuzul eliberarii unei adeverinte de vechime in munca. Rolul inspectorilor de munca. Rolul instantei
9 Aprilie 2009
Autor: drd. Ana Cioriciu Stefanescu
" Intrebarea cititorului: "Ce se poate face in cazul in care angajatorul nu vrea sa imi elibereze o adeverinta de vechime in munca pentru perioada lucrata (4 ani)? Am trimis cererea prin posta cu scrisoare recomandata si am pastrat acele documente ca dovada." "
Raspuns:
Potrivit art. 34 alin. (5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.
Conform art. 276 alin. (1) lit. b) din acelasi Cod, incalcarea de catre angajator a acestei obligatii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 300 lei la 1.000 lei.
Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii se fac de catre inspectorii de munca, in baza alin. (2) al aceluiasi articol.
Pentru ca inspectorii de munca, potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, republicata, controleaza modul in care sunt respectate prevederile referitoare la relatiile de munca, pot, in cadrul unui control efectuat ca urmare a sesizarii dumneavoastra - la care atasati dovezile de solicitare a adeverintei - , sa dispuna masura eliberarii acesteia, in temeiul art. 19 alin. (1) lit. h) din aceeasi lege. Aceasta nu ii impiedica sa sanctioneze contraventional angajatorul in baza dispozitiilor mai sus redate. Precizam ca in conformitate cu art. 18 lit. c) din Legea nr. 108/1999, inspectorii de munca au obligatia sa pastreze confidentialitatea oricarei reclamatii care semnaleaza nerespectarea prevederilor legale in domeniul reglementat de aceasta si sa nu dezvaluie conducatorului persoanei juridice si persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul ca inspectia a fost efectuata ca urmare a unei reclamatii.
Subliniem ca, in conformitate cu art. 21 din Legea nr. 108/1999, refuzul unui angajator de a aduce la indeplinire o masura dispusa de inspectorii de munca constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3000 lei la 10000 lei.
Daca, totusi, nici prin aceste modalitati persoana nu dobandeste recunoasterea vechimii in munca, atunci poate apela la instanta judecatoreasca competenta, care poate obliga angajatorul prin hotarare judecatoreasca sa isi indeplineasca obligatia.
Un rol important in proces il pot avea si constatarile inspectorilor de munca solicitate de aceasta.