Speta in sine: Procedura de Ordonanta Presedintiala deschisa (si referind) procesul de fond privind exercitarea autoritatii parintesti (diverse solicitari). Ulterior admiterii partiale a unora dintre cele solicitate, cererea de fond a fost anulata de la sfarsitul lunii sept 2021 (nu cunost motivele, nu apar pe portal). Mai este valabila in acest caz ordonanta presedintiala? Daca da, pana cand (in comunicare nu sunt specificate date privind valabilitatea), daca nu, cum se poate demonstra in fata unui organ al statului acest lucru? Mai trebuie sa mai existe vreun pas intermediar intre anularea cerererii (si expirarea termenului de reexaminare) si solutionarea cauzei?
Motivele nu apar pe portal, Acestea fac parte din cuprinsul hotararii care vi se comunica.
Solutia pronuntata in ordonanta presedintiala este valabila pana la solutionarea definitiva a dosarului ce face obiectul fondului problemei.
Multumesc pentru raspuns, dar cred ca nu s-a inteles nedumerirea mea. Eu sunt paratul. Intrucat cererea de fond a fost anulata, eu nici macar nu am fost citat vreodata (am aflat despre ea din cererea privind ordonanta presedintiala care referea aceasta cerere de fond). Pe ordonanta s-a solutionat cererea, cererea de fond a fost insa anulata (eu nu cunosc motivele, nici nu mi se vor comunica vreodata, si nici nu ma intereseaza foarte tare - cel mai probabil neplata taxei de timbru). Prin urmare acum in vigoare ramane Ordonanta presedintiala. De vreme ce anularea cerererii de fond a avut loc acum 3 luni (si presupun ca a expirat orice termen de reexaminare a acestei hotarari de anulare) ... cand se considera ca s-a solutionat cauza? Sau ramane ordonanta valabila la infinit?
Comunicare incheierii
ili47
Buna ziua,prietena mea a depus cerere pt, ajutor public judiciar , la data de 27.sept 2016 pe portal apare respinsa cu drept de reexaminare ,
Cand primeste ... (vezi toată discuția)