accesiune imobiliara

Accesiunea imobiliară artificială se particularizează prin faptul că, presupune intervenţia omului şi plata unor despăgubiri către cel în detrimentul căruia acţionează.

Fundamentul acţiunii în despăgubire îl reprezintă principiul potrivit căruia ,,nimănui nu-i este permis să se îmbogăţească în dauna altor persoane”. Se evidenţiază, astfel, caracterul oneros al acestei forme de accesiune, în privinţa căreia se aplică, de asemenea, regula că ,,lucrul principal este terenul, astfel încât, proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiilor, plantaţiilor, lucrărilor executate de om”.

Codul civil reglementează două situaţii în care operează accesiunea imobiliară artificială şi anume:

- când lucrarea este făcută de proprietar pe terenul său, dar cu materialele altei persoane;

- când lucrările sunt efectuate cu materiale proprii, dar pe terenul altei persoane.

- Ipoteza construcţiei, plantaţiei, lucrări efectuate pe terenul propriu, cu materialele altuia.

Ipoteza îşi are suportul reglementării în art. 493 Cod civil, potrivit căruia ,,Proprietarul pământului care a făcut construcţii, plantaţii şi lucrări cu materiale străine, este dator să plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osândit, după împrejurări, pentru asemenea urmare şi la plata de daune interese”. Acelaşi articol mai prevede că proprietarul materialelor nu are dreptul de a le ridica. Reglementarea art. 492 Cod civil, potrivit căruia ,,orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra”.

Se instituie, prin articolul amintit, o prezumţie în favoarea proprietarului pământului, prezumţie care are un caracter relativ, astfel că poate fi răsturnată prin dovadă contrară.

În literatura de specialitate, dar mai ales în practica din acest domeniu, pe marginea articolelor amintite s-au declanşat unele discuţii controversate, care au condus la conturarea principiului potrivit căruia ,,proprietarul terenului dobândeşte proprietatea construcţiilor, plantaţiilor, lucrărilor, fie că este de bună sau de rea credinţă”. Dar, dacă este de bună credinţă, în sensul că a executat lucrările crezând că materialele îi aparţin, el ar putea invoca art. 1909 Cod civil, care îi asigură o protecţie mai bună decât accesiunea.

Accesiunea functioneaza in primul rand in cazul constructiei cu materiale proprii pe terenul propriu! Este temeiul juridic al dobandirii proprietatii asupra constructiei proprii, iar nu in primul rand o sanctiune, asa cum ati scris mai sus...