Legal se pot da in judecata functionarii publici-politisti care semneaza asa ceva, la instanta de contencios administrativ. Nu exista plingere contraventionala (contestatie) pentru o astfel de cauza, nefiind nici PV de contraventie.
Vedeti ca se poate transforma si in 210 zile:
Articolul 106^1
(1) Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină
susține, în mod obligatoriu, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie stabilită prin procesul-verbal de constatare a contravenției, un test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, atunci când suspendarea a fost aplicată pentru:
a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice;
b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului ori circulația pe sens opus, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
(2) Testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație se susține, în mod obligatoriu, și în cazurile în care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pentru o perioadă de 180 de zile,
potrivit art. 103 alin. (1) lit. c) și d), până la expirarea perioadei acesteia.
(3) Perioadele de suspendare a exercitării dreptului de a conduce prevăzute la alin. (1) și (2)
se prelungesc, de drept, fără vreo altă formalitate, cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaștere a regulilor de circulație sau nu se prezintă pentru susținerea acestuia până la expirarea perioadei de suspendare.
[ link extern ]