Buna ziua! Sunt administrator patrimoniu trepta I de 2 ani la un liceu iar in iulie am finalizat studiile ASE pe management economic la ID cu nota 10 la licenta. am solicitat sa fiu platita conform studiilor pe care le-am finalizat,am facut cerere si am anexat copie dupa adeverinta de la facultate. secretara unitatii spune ca trebuie sa sustin un examen, sa dau un interviu si daca le promovez voi fi platitape aceeasi functi,cu acelasi grad doar ca voi avcea studii superioare. este corect sau doar simpla anexare a copie de absolvire impreuna cu cererea mea si aprobarea primita de la ISJ Neamt este de ajuns? Va multumesc!
Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care aceasta este încadrat într-un post prevăzut cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată, al cărui grad profesional este imediat superior celui de debutant, cu menţinerea gradaţiei avute la data promovării, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel superior şi a promovării examenului organizat în acest sens.
Echivalare studii
cory1983
Buna ziua,
Am urmatoarea problema
In 2005 am terminat colegiu UTCB durata 3 ani finalizat prin licenta. De la UTCB am primit o adeverinta pt recunoasterea ... (vezi toată discuția)