Nu se anuleaza PV de contraventie, trebuie sa cereti in plingere doar constatarea de catre instanta a inexistentei faptei de trecere pe rosu. Si nu cred ca va trebuie filmare, ci doar sa faceti poza (de zi) a intersectiei respective pe care sa o depuneti in copie (2 ex) odata cu plingerea si sa explicati succint de ce nu exista fapta, pe baza imaginilor (ca nu exista semafor pentru sensul din care ati intrat in intersectie). Veti ramine cu sanctiunea pentru cealalta fapta, cea de avertisment.
Am inteles, ati cumulat 30 de zile pentru rosu (Art 100 din OUG 195/2002) si 60 de zile de la pieton (Art. 101). Cereti sa ramineti doar cu 60.
Din moment ce depuneti plingere contraventionala, va puteti recupera permisul, in conformitate cu :
Articolul 118
(1) Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.
(2) Plângerea suspendă executarea amenzii și a sancțiunii contravenționale complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției de la data înregistrării la judecătoria prevăzută la alin. (1).
(3) Dovada înregistrării plângerii contravenționale se realizează printr-un document emis de către instanța de judecată sau printr-un extras din portalul instanțelor de judecată www.portal.just.ro și se depune sau se transmite prin orice mijloace de comunicare la distanță ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia, de către contravenient sau de către reprezentantul convențional al acestuia, la unitatea de poliție din care face parte agentul constatator, care efectuează mențiunile corespunzătoare în evidențe. Permisul de conducere reținut se restituie personal titularului sau reprezentantului convențional al acestuia. În situația transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenționale prin mijloace de comunicare la distanță, la cererea scrisă a titularului sau a reprezentantului convențional al acestuia, unitatea de poliție din care face parte agentul constatator poate restitui permisul de conducere reținut la adresa de corespondență indicată în cuprinsul cererii.
(4) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia de drept începând cu ora 00.00 a zilei următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției sau a admis-o în parte, menținând sancțiunea contravențională complementară aplicată, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Daca pierdeti in prima instanta, aveti varianta apelului. Asa ca mai e pina la o hotarire judecatoreasca definitiva.
Daca veti cistiga procesul, ramineti cu 60 si veti preda permisul.
Puteti da de reducere conform art. 104 :
Articolul 104
(1) La cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;
b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
(2) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:
a) a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
b) sancțiunea contravențională complementară s-a dispus pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4);
c) perioada de suspendare a fost majorată, conform legii;
d) perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce este aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare prevăzute de lege dintre care cel puțin una prevăzută de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4).
[ link extern ]
Reducerea e de o treime (20 de zile) si trebuie sa dati examenul si sa depuneti cererea dupa ce-l treceti pina in cel mult a 20 a zi de suspendare.
~ final discuție ~