Sunt cetățean al Republicii Moldova, în luna septembrie am depus Jurământul de Credință față de România, iar în momentul înmânării Certificatului de Cetățenie, împreună cu funcționarii ANC am constatat că data nașterii trecută în certificat este greșită.
Am completat cererea pentru rectificare pe loc, a fost verificată de către funcționari și a fost acceptată. Mi s-a spus că voi fi contactat pentru a mi se comunica soluția, însă nu mi s-a oferit nici un termen. Am încercat să primesc o clarificare prin email acum două saptămâni, însă răspunsul a fost unul vag - „Cererea dvs. este în lucru”.
Deoarece nu am primit un răspuns clar, există un termen legal pentru rectificarea Certificatelor de Cetățenie? Iar, în cazul în care greșeala a fost comisă de funcționar, exista posibilitatea de a urgenta legal procesul cu ajutorul unui avocat?
De atunci tot încerc să primesc un răspuns, dar primesc doar ”dosarul dvs. se află în procesare la departamentul competent”.
Am încercat să apelez la un avocat cu puțin timp după ce am postat, dar mi s-a spus că există puține șanse a urgenta procesul, deoarece legea nu definește termenul legal pentru rectificare certificatului de cetățenie (cum ar fi de exemplu cu erorile în actele de stare civilă).
Mi s-a spus că tot ce am putea face, e să venim în continuu cu petiții către ANC, cu speranța că vom fi ”auziți” odată și odată.
Dacă există cineva din avocații de pe forum cu experiență pe astfel de subiecte, aș fi recunoscător.
Cetatenia romana
natico01
Sunt cetateanca a Republicii Moldova. In 2003 tatal meu a depus actele necesare pentru redobandirea cetateniei romane. Alaturi cu actele lui au fost adaugate ... (vezi toată discuția)