O Întreprindere Familială (cu obiect de activitate - Transporturi rutiere de mărfuri), Înregistrată în scopuri de TVA, construieşte o casă cu destinaţia de locuinţă şi sediu social (sediu social declarat la Registru comerţului după data recepţionării imobilului), şi deduce TVA aferent achiziţiilor de materiale de construcţie, precum şi amenajări interioare şi exterioare.
Se întocmeşte un Contract de asociere în participaţiune între, PERSOANELE FIZICE(soț/soție) și Întreprindere Familială în care cei doi soți au calitatea de asociați cu cote procentuale egale. Persoanele fizice pun la dispoziţia asocierii în participațiune terenul pe care se construieşte imobilul. Toate documentele de autorizare și procesul verbal de recepţie a imobilului edificat, cu destinație casă și împrejmuiri, sunt emise pe persoanele fizice(soț/soție). La impozite şi taxe, figurează ca şi cladire rezidenţială, pe numele persoanelor fizice.
Scopul asocierii în participațiune este acela, ca din resursele financiare ale Întreprinderii Familiale să fie edificat imobilul care, chiar dacă nu este proprietatea Întreprinderii Familiale, după recepție să urmeze regimul amortizării fiscale, precum și deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă construirii imobilului.
Întrebarea este dacă, acest tip de contract încheiat între persoanele fizice(soț/soție) şi întreprinderea familială, în care cei doi soți au calitatea de asociați cu cote procentuale egale, este valabil din punct de vedere legal, având în vedere faptul că cei doi fac deja obietul unei asocieri fară personalitate juridică?
Care pot fi efectele fiscale, din punct de vedere al impozitului pe venit și TVA, în eventualitatea în care asocierea în participațiune nu este legal constituită?