Dețin animale și am solicitat primăriei pasune .
90% este deja concesionată din 2017 până în 2027 .
Diferența este liberă de contract .
Din contractele făcute , sunt cetățeni ce nu mai au animale dar inca încasează subvenții pe suprafețe .
Am făcut cerere scrisa, au zis verbal că nu dau pasune decât la expirarea tuturor contractelor printr-o nouă licitație deoarece le este frica întrucât într-o localitate vecina aleșii s-au ales cu dosare penale tot pe tema pășunii .
Primarul nu respecta OUG 34/2013 ,art.9 al.4 respectiv anual până în 1 martie sa verifice încărcătura de animale și eventual să rezilieze contractele neconforme și suprafețele rămase disponibile sa facă obiectul unei concesionari ulterioare , anual , prin HCl conform OUG 34/2013 , art.9, al.3 .
Totodată legea 293/2020 , articol unic, spune că UAT poate închiria/concesiona terenuri cu destinație agricolă libere de contract prin atribuire directă către crescătorii de animale .
Deci nerespectând OUG 34/2013 , primarul intra sub incidenta legii ??
" Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. "
Totodată am șanse să primesc un răspuns clar daca voi solicita un punct de vedere / opinie referitor la posibilitatea de atribuire directă , de la Consiliul Județean , Instituția Prefectului sau chiar ministerul agriculturii ?
Am depus cerere , am număr de înregistrare , termenul de răspuns este depășit și probabil nici nu îmi vor răspunde în scris.
Mi-a spus primarul verbal că nu îmi poate da , că le este frica .
Totodată nici acea verificare a contractelor deja existente nuna făcut-o .
Nico celor ce nu mai au animale nu le reziliază că ar trebui sa returneze la Apia banii pe agromediu și anul viitor este an electoral .
Cunosc că pot acționa în instanță însă vreau sa incerc cai mai blânde prin care le pot forța mâna să facă ceva in acest sens .
Gen un punct de vedere de la CJ , prefect sau ministerul agriculturii.
Concesiune terenuri
Franken
Va salut !
Suntem o institutie publica, mai exact primarie, iar prin Ordinul 541/2010 ni se recomanda sa concesionam pasunea comunala, care face parte din ... (vezi toată discuția)