După cum v-am spus, declarațiile părților- adică suspect/inculpat, parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente sunt reglementate de la art. 104 C.proc.pen până la 114. Trebuia să citiți înainte de a susține același lucru, așa cum v-am sugerat, domnule @hottumatua.
Între dreptul la tăcere și declarația luată prin intermediul unei audieri NU există varianta intermediară a declarației scrise trimise prin corespondență. O astfel de declarație valorează fix zero. Sau, după caz, poate valora denunț, respectiv autodenunț, eventual plângere penală contra unor terțe fapte. Dar nu declarație. Declarația unui suspect sau inculpat presupune interogarea aceatuia de către polițist sau procuror, după ce în prealabil este informat asupra drepturilor sale și a semnat că a luat la cunostință. Anchetatorul trebuie să aibă posibilitatea să adreseze întrebări, care se consemnează și ele în declarația scrisă. Dacă suspectul/inculpatul e asistat de avocat, avocatul poate și el pune întrebări care se consemnează.
Și, da, potrivit principiului că nimeni nu poate fi forțat să se autoincrimineze, suspectul/inculpatul are dreptul la tăcere, explicit reglementat în Cod. Dar nu există dreptul la declaratul pe jumătate. Ori te prevalezi de dreptul la tacere și nu declari nimic, ori declari, dar atunci declari totul și răspunzi la toate întrebările.
hotumattua a scris:
Forumistul nu are calitatea de martor, ci de suspect. Fiind învinuit, are dreptul la tăcere, sau să comunice ce vrea, prin ce mijloc vrea, oricui îi cere și acesta folosește cum vrea informațiile respective. Deci o scrisoare cu confirmare de primire este mai mult decât "nu am nimic de declarat", este o dovadă de cooperare. Și este mai bine decât să stai față în față cu anchetatorul, care poate folosi tot felul de tactici care să te facă să spui mai mult decât ai dori și, există o regulă elementară: cine vorbește primul, pierde.
Mulțumesc pentru referirile din CPP, mi-am mai updatat, ca amator, cunoștințele juridice.