legea nr.188/1999
" ART. 68
(1) În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii.
(2) Promovarea în condiţiile alin. (1) se face prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării examenului.
(3) Promovarea în clasă nu se poate face pe o funcţie publică de auditor sau de consilier juridic."
H.G.nr.611/2008
" ART. 144
(1) La examenul de promovare în clasă a funcţionarilor publici pot participa funcţionarii publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, care au absolvit o formă de învăţământ superior de lungă durată, studii universitare de licenţă sau o formă de învăţământ superior de scurtă durată, în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) Examenul de promovare în clasă se organizează de către autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici, în condiţiile prezentei hotărâri.
(3) Cu cel puţin 15 zile înainte de data organizării examenului de promovare în clasă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a emite un act administrativ prin care se stabilesc:
a) componenţa comisiei de examen;
b) data susţinerii examenului;
c) bibliografia, pe baza propunerilor compartimentelor în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici care participă la examen.
(4) Compartimentul de resurse umane are obligaţia să afişeze la sediul autorităţii sau instituţiei publice, cu 15 zile înainte de data organizării examenului de promovare în clasă, data, ora, locul desfăşurării şi bibliografia examenului.
(5) În cazul în care, din motive obiective, nu se pot respecta data şi ora desfăşurării examenului de promovare în clasă, compartimentul de resurse umane are obligaţia de a afişa la sediul autorităţii sau instituţiei publice modificările intervenite în desfăşurarea acestuia.
ART. 145
Funcţionarii publici prevăzuţi la art. 144 alin. (1) trebuie să prezinte diploma de absolvire sau, după caz, adeverinţa care să ateste absolvirea unei forme de învăţământ superior de lungă durată, de scurtă durată sau a studiilor universitare de licenţă, precum şi o cerere de înscriere la examenul de promovare în clasă, în termen de 5 zile de la data afişării.
ART. 146
Examenul se organizează de autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia funcţionarii publici prevăzuţi la art. 144 alin. (1) îşi desfăşoară activitatea, potrivit regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în clasă, aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
ART. 147
(1) Ca urmare a promovării funcţionarilor publici, fişa postului va fi completată cu noi atribuţii, în raport cu nivelul funcţiei publice. Obligaţia de a completa fişa postului cu noile atribuţii aparţine superiorului ierarhic al funcţionarului public promovat.
(2) Persoanele cu atribuţii în domeniul managementului resurselor umane din cadrul autorităţii sau instituţiei publice au obligaţia de a acorda asistenţă funcţionarilor publici de conducere în vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1) şi de a monitoriza respectarea prevederilor alin. (1)."
Deodata, asteptati sa ajungeti functionar public definitiv, si apoi, la anul , sa aveti in vedere prinderea functiei publice, in planul de ocupare a functiilor publice. Oricum, urmariti legea 188, pentru ca ea va fi modificata, in cel mai scurt timp, si noile modificari prevad ca primarul/presedintele CJ, poate modifica semestrial, structura planului de ocupare a functiilor publice, pe propria raspundere. :)