Ce prevede legea și jurisprundența în cazul retragerii cererii ...

Art. 406 C.proc.civ.
Condiţii

(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

Întrebarea vizează retragerea cererii de retragere nu retragerea cererii introductive.

retragerea retragerii nu exista in legislatie.

Renuntarea la judecata se constata prin hotarare supusa recursului, care va fi judecat de instanta ierarhic superioara celei care a luat act de renuntare.

Nu e nici reglementată, însă nici interzisă.

Comentariu la articolul 406 din Noul Cod de Procedură Civilă
An: 15 februarie 2013
Autori: MITEA Valentin, DELEANU Sergiu, DELEANU Ion

Condițiile renunțării la judecată pot fi considerate următoarele:

a) Renunțarea trebuie făcută personal sau, după caz, de reprezentantul legal, cu autorizare prealabilă, ori de mandatarul cu procură specială;

b) Voința reclamantului de a desista trebuie să fie neîndoielnică și lipsită de orice vicii. Ea nu trebuie să ascundă o cauză ilicită sau imorală. Renunțarea poate fi însă însoțită de rezerve sau de condiții, ceea ce va fi de natură să-i afecteze eficacitatea;

c) Uneori, cum s-a mai precizat, eficacitatea renunțării este condiționată de acordul pârâtului. Considerăm că, pe lângă ipoteza prevăzută de art. 406 alin. (4) C. pr. civ., acordul pârâtului este necesar și atunci când: renunțarea s-a făcut cu rezerve sau cu condiții, dar îndeplinirea acelor condiții de către pârât, în principiu, poate, totuși, semnifica acordul său; când pârâtul a formulat instanței o cerere reconvențională, indisociabilă de cererea principală sau dependentă de aceasta; în orice alte situații în care va invoca motive temeinice, apreciate ca atare de instanță. Acceptarea de către pârât poate fi expresă sau tacită. Condiția acceptării atrage două consecințe: până la învoirea pârâtului, reclamantul își poate retracta renunțarea; efectul extinctiv asupra procesului nu se poate produce decât după învoirea pârâtului;

d) Reclamantul trebuie să aibă capacitatea de a renunța. Nu este deci vorba despre capacitatea de a dispune de un drept litigios, ci de capacitatea de a sta în justiție și de a dispune de cererea de chemare în judecată;

e) Instanța trebuie să verifice atât renunțarea, cât și – după caz – acordul pârâtului, pentru a sancționa o eventuală cauză ilicită sau imorală. Atunci când pârâtul refuză să consimtă la renunțarea reclamantului, instanța va aprecia legitimitatea refuzului său;

f) Renunțarea nu poate interveni într-un litigiu care are ca obiect un interes de ordine publică.

Așadar, retragerea retragerii este admisibilă când există viciu de consimțământ.