Cererea privind acordarea ajutorului public judiciar nu are legătură cu Direcția Regională Fiscală. Pentru a vi se admite cererea, este nevoie să dovediți că îndepliniți condițiile necesare pentru acordarea ajutorului public judiciar, în forma pe care o doriți.
Potrivit articolului 6 din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:
a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiție sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistență prin avocat;
b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviințarea instanței sau a autorității cu atribuții jurisdicționale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
c) plata onorariului executorului judecătoresc;
d) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
romascanu
Moderator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Nu. Nu are legătură. Explicația ar trebui să fie alta.
Apropo, când aveți mai multe întrebări în legătură cu una și aceeași cauză, nu-i o idee bună să le răspândiți în "n" locuri de pe forum. Fiindcă, pe o jumătate de adevăr zisă aici și altă jumătate de adevăr zisă dincolo, vă asumați riscul să primiți drept răspuns ...minciuni întregi. Nu stă nimeni să verifice ce amănunt ați mai scris și pe unde. Iar în drept, un sigur amănunt omis poate să schimbe răspunsul din adevărat în fals cu o uluitoare rapiditate. Dați toate detaliile intr-un singur loc.
Există vreo legătură între întrebarea de aici și întrebarea despre succesiunea aceea veche ...antică și de demult? (am reținut-o fiindcă m-am mirat citind-o într-o altă dimineață). Dacă da și dacă acolo există datorii, s-ar putea ca aceasta să fie explicația intervenției finanțelor.
Bună seara!
Mama mea are un venit sub 1500 lei (pensia ei) și fratele ei a dat-o în judecată pentru succesiune. Nu pot scrie toate detaliile, dar ideea principală e că nu își permite un avocat si nu stie cum sa scrie intampinarea. Cum poate beneficia de acest ajutor public judiciar? Unde trebuie sa depuna acea cerere? Multumesc si scuze daca am deranjat.
Creante
alexyn
care sunt pasii pt a deschide un proces de recuperare a unei sume de bani de la fostul angajator? imi da legea avocat din oficiu pt probleme legate de ... (vezi toată discuția)