avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 916 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Divorțul cu 2 copii
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Divorțul cu 2 copii

Buna ziua.
Sunt căsătorită de 8 ani. Avem două fetițe minore de 4 și 7 ani.
Până acum 2 luni locuiam în garsonieră fiind cumpărată de mine in rate cu programul prima casa înaintea căsătoriei iar între timp am achitat garsoniera cu bani comuni.
De mai bine de 4 ani suntem precum doi străini. Eu de când am născut a doua fata adică 4 ani, nu am mai lucrat fiind indemnizația, pandemia covid , apoi vârsta neîmplinită a fetiței de 3 ani la timp pt a fi primită la grădiniță.
Din cauza vacanțelor nenumărate la școală și gradinita îmi era greu să lucrez și am luat decizia de a ne muta la soacră-mea .
Între timp m-am angajat,eu am posibilitatea de a le duce pe fete la grădiniță și școală .
Vreau să divorțez. Deoarece nu mai suport sa stau într-o asemenea relație.
Vreau să știu dacă pot lua fetele înapoi la garsoniera unde am locuit până acum 2 luni și care este mai apropiată de grădiniță și școală . El mi-a zis că vrea copiii să rămână la el, nu îl interesează eu pot pleca dar copiii rămân la el.
Am șanse să îmi iau fetele cu mine sau din cauză că ne-am mutat aici am mai mari șanse să le pierd ?
Cel mai recent răspuns: CABINET AVOCAT NICULESCU IONUT , Avocat 08:59, 25 Aprilie 2023
Formulati cererea de divorț pe calea instantei de judecata fără teama. Domiciliul copiilor se stabileste la părintele care s-a ocupat îndeaproape de creșterea lor în ultimii iar iar acea persoana sunteți dvs. Tatal o sa fie obligat sa le achite fetelor pensie de întreținere în procent de 33% din veniturile sale și va avea dreptul la un program de vizita.
Contactați un avocat și o sa va indrume/explice acesta întreaga procedura pas cu pas.
Ultima modificare: Luni, 24 Aprilie 2023
Avocat Neagu Elena, Avocat
Ce spune domnul trebuie sa fie irelevant pt dvs ,ce vreți dvs și ce va spune avocatul contează...
Mutati-va cu fetele si inaintati divortul, cereti ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata in comun, ca fetela sa aiba locuinta la dvs si tatal sa plateasca 1/3 din salariul lui ca pensie de intretinere.
Pe calea ordonantei presedintiale, cereti ca locuinta fetelor sa fie stabilita la dvs provizoriu pana la definitivarea divortului.
Apelati la avocat.
Cazul poate sa fie dificil întrucât o garsoniera nu este chiar ideala în acest caz.
Depinde și unde locuiește el.

Aveti sanse relativ egale la proces.

Apelati la avocat dar trebuie analizat cu mare atenție dacă sa faceți sau nu o ordonanță.
Se decide în funcție de tot în acest caz.

București 2023
Ultima modificare: Luni, 24 Aprilie 2023
CLAUDIU LASCOSCHI, Avocat
El locuiește în casă părintească cu mama lui ( ce aparține mamei și celor doi frați ai lui) , apartament cu 4 camere.
Nu știu ce să fac , vreau sa bag divorț dar îmi doresc să rămân cu fetele. Asta mă ținut și până acum pe loc și nu am făcut acest pas, de teama sa nu pierd fetele. Decât să le văd la un anume program fara sa locuiască cu mine, prefer sa rămân așa , doi străini într-o casă.
Ultima modificare: Marți, 25 Aprilie 2023
Karina kasur, utilizator

Alte discuții în legătură

Cum pot sa castig custodia copiilor? ralucadumitrache ralucadumitrache Situatia mea se prezinta in felul urmator: Dupa 9 ani de casatorie si suferinta din cauza agresivitatii sotului am decis sa-l parasesc. Totul s-a produs dupa ... (vezi toată discuția)
Probleme in familie=va rog o solutie salvatoare daca aveti? cristinbc cristinbc Buna ziua, am o verisoara (locuieste intr-un sat de pe langa Campulung-Muscel) care s-a casatorit din dragoste cu un tanar pe care familia l-a acceptat greu ... (vezi toată discuția)
Buna ziua soția a părăsit domiciliu mutanduse cu amantul și ... Capriceru Capriceru Buna ziua soția a părăsit domiciliu mutanduse cu amantul și copilul de 4ani rezultat din căsnicie a rămas la tatal sau ,fara că mama sa se mai ... (vezi toată discuția)