Conform art. 30 din Legea nr. 411/2008 privind fondurile de pensii administrate privat: (1) Persoanele în vârsta de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și care contribuie la sistemul public de pensii (în prezent art. 6 alin. (1) din Legea nr. 263/2010), trebuie să adere la un fond de pensii.
(2) Persoanele, altele decât cele prevăzute la alin. (1), în vârsta de până la 45 de ani, care sunt deja asigurate și contribuie la sistemul public de pensii, pot adera la un fond de pensii.
Astfel, vârsta maximă până la care se poate adera la fondul privat de pensii este de 45 de ani.