Bună ziua,
Lucrez la o societate comerciala care printre alte unelte menite a mă ajuta în munca pe care o prestez, mi-a oferit și o adresă de e-mail (cu numele meu și domeniul companiei) pe care o folosesc strict în interes de serviciu. Fiind mai multe departamente în firmă, sunt inclus în unele grupuri de e-mail interne, primind o dată cu alți colegi diverse e-mail-uri fie interne sau de la diverși terți colaboratori. Nu știu ce relevanță are dar în cadrul acestei firme, mă ocup cu managementul proiectelor dar și de anumite chestiuni de ordin comercial. Conform fișei postului, sunt subordonat managerului general al firmei. La angajare am semnat un acord de confidențialitate și sunt conștient de acest lucru, în plus consider că este corect ca eu, persoană angajată să fiu fidel companiei pentru care lucrez.
Acum că am făcut introducerea, vă solicit un punct de vedere: Este a doua oară când mi se solicită de către aceeași colegă să șterg un anumit e-mail care după spusele ei, a ajuns din greșeală la mine și la alți colegi. Această „greșeală” se datorează faptului că acele e-mail-uri sunt transmise pe grupul respectiv și sunt primite de către toți participanții.
Acea colegă are rol de coordonator pentru un anumit departament cu care colaborez doar pe partea comercială dar conform fișei postului, nu-mi este superioară dpdv ierarhic. Este normal/etic/colegial/legal să se întâmple acest lucru? Poate fi abuz din partea ei doar pentru simplul fapt că are o vechime foarte mare în companie și că este „persoană de încredere” ? Personal, sunt o persoană liniștită și fac tot posibilul să evit conflictele, așa că nu am solicitat clarificări dar în sinea mea sunt mâhnit de această atitudine „comunistă” și mă gândesc să port o discuție cu managerul general iar pe viitor dacă vor mai exista astfel de solicitări, să le refuz politicos.
Mulțumesc anticipat pentru eventualele răspunsuri.
De ce nu solicitati catre aceasta sa va transmita in scris dorintele ei. Eventual sa dea un email catre dvs si seful dvs prin care sa solicite stergerea email-ului x. Asa aveti si dvs o acoperire ca v-a solicitat ea acest lucru. Altfel nu vad de ce sa faceti asta. Este ,,greseala ” ei sa isi asume. Eu nu as sterge .
Nu cred că este neapărat vorba de asumare aici, nici măcar nu are importanță cine este expeditorul. În fișa postului nu scrie nimic despre acest lucru. Nu trebuie să dovedesc și să demonstrez nimănui că mi-a solicitat sau nu ștergerea respectivului e-mail. Eu vreau să știu dacă este legal acest lucru deoarece pe viitor intenționez să nu mai dau curs cerințelor ei.
Fisa de post
mihaelaru
buna ziua,
doresc sa va intreb daca intocmirea fisei de post este responsabilitatea departamentului de resurse umane, daca acest lucru este si trecut in ... (vezi toată discuția)