Bună ziua! Sunt învățătoare , gr 1, titular cu o vechime de 30 în sistemul de învățământ. Am absolvit în iulie 2023 Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Directorul unității refuză să mă- mi schimbe încadrarea din învățător în profesor învățământ primar conform Legii Educației Nr.1/2011, lege aflată în vigoare la data absolvirii studiilor. Motivul invocat este că nu îndeplinesc condițiile din noua lege, lege care a intrat în vigoare abia pe 4 septembrie 2023. Menționez faptul că nu am primit drepturile salariale pe luna august corespunzătoare încadrării cu studii superioare. Ce pot face în situația aceasta?
Schimbarea incadrarii nu se face la cererea dvs .. exista o procedura de urmat .
Legea nr.1/2011 prevedea ca, pentru ocuparea funcției de profesor pentru învățământ primar se cerea absolvirea cu diplomă de licență a specializării «Pedagogia învățământului primar și preșcolar» sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările «învățător» și «educatoare/învățător» ori a colegiului universitar de institutori sau a altor școli echivalente și absolvirea unei instituții de învățământ superior cu diplomă de licență...nu se menrioneaza Facultatea de Comunicare și Relații Publice.
Menționez că sunt absolventă a Scolii Postliceale Psihopedagogice cu specializarea învățător- educatoare din anul 1993. În iulie 2023 am absolvit ,,cursurile unei instituții de învățământ superior cu diplomă de licență". Îmi cer scuze dacă nu am fost în primul mesaj suficient de explicită. Aveți dreptate, nu specifica o anume facultate în Legea Educatiei Ne1/2011.
Se mentioneaza doar specializarea diplomei de licenta ... parerea mea este ca, v-ati fi incadrat la " altor școli echivalente și absolvirea unei instituții de învățământ superior cu diplomă de licență".
Inainte de a demara o procedura in instanta, sesizati Ministerul sau ISJ si vedeti ce raspuns va dau.
Profesia de invatator
MaziluG
Pentru a profesa ca invatator este obligatorie facultatea de stiinte ale educatiei sau se poate si cu facuktate in alt domeniu? Pot sustine concurs pt ocuparea ... (vezi toată discuția)