in functie de venit, puteti obtine avocat gratuit adica avocat din oficiu.
de asemenea in functie de venit puteti obtine reducerea, plata esalonata sau scutirea de la plata taxei de timbru etc
Orice persoană fizică ce nu reușeste să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.
Ajutorul public judiciar se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale.
Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru.
Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:
a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
c) plata onorariului executorului judecătoresc
d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită .
. De la MJ am primit cerere de asistenta juridica gratuit in alt stat membru UE. Nu imi este clar punctul A3 din cerere. La rubrica A3 date reprezentant legal sunt imputernicit iar la ,,datele reprez .in statul membru in care se acorda asist. gratuita nu stiu ce decizie sa iau. Las campul necompletat sau scriu din oficiu?
Exista si pentru Romania o astfel de cerere? Sau dupa aprobarea cererii, vor fi alti pasi? Se va rezolva prinTribualul Italian cu avocat din oficiu?
Multumesc!
Baiatul meu are 22 ani, nu are venituri si este student, urmeaza o scoala de stat. La dosarul din Romania, unde eu mama sunt imputernicit, pot depune cerere ptr avocat din oficiu gratuit? Am foarte multe costuri cu scolarizarea, nu pot suporta si cheltuielile de procedura. Pot transmite cererea prin mail catre Judecatorie sau trebuie sa cer la urmatoarea sedinta in fata d nei judecator? Atasez adeverinta student si adevertnta venit?
Ati incercat sa contactati avocati in orasul dvs? Posibil sa gasiti un avocat care sa accepte o plata in avans plus esalonat.
Dvs aveti deja o hotarare, s-a stabilit 1/4 din venituri, dar pentru executare in Italia trebuie sa fie suma fixa/certa. Nu se poate "lamurire" hotarare, hotararea e clara 1/4.... dvs trebuie sa aratati ce venituri/posibilitati are debitorul, si instanta sa constate ca de la data x pana la y datoreaza suma z.... si de la data q sa sa dispuna ca este datorata in suma fixa k.
Vi s-a raspuns ca se pot face niste demersuri prin Min Justitiei pentru localizare si aflare informatii venituri. Nu ati facut aceste demersuri.
In instanta vi s-a spus ca trebuie sa faceti mai multe eforturi pentru localizare. Nu are cum sa dispuna citarea prin alte miljoace, la ziar, din moment ce aveti raspuns de la Min J ca se poate face prin aceasta autoritate... dvs nu ati facut acest demers. Nu va trebuie doar localizare, citarea legala se face ... pe dvs va intereseaza sa aratati in instanta veniturile realizate de catre debitor.
Contactati Min J pentru a va indruma cu privire la transmiterea unei cereri de localizare si obtinere informatii venituri/circumstante financiare... in acelasi "pachet" puteti sa includeti si cerere asistenta legala in acel stat.