Legislația relevanta întrebării dvs este Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și Regulamentul de punere în aplicare.
Vă scriu mai jos câteva articole relevante, dar cred ca este necesar sa citiți legea în detaliu, pentru a verifica exact ce este aplicabil în cazul concret. Prevederile despre regimul de executare sunt menționate, mai ales, de la art 30 încolo.
Conform art 11 din lege Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă.
Conform art 9 alin 2 din Lege judecătorul de supraveghere a privarii de libertate (...)
b) soluţionează plângerile privind stabilirea şi schimbarea regimurilor de executare a pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate;
Conform art 32 din Lege: in fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită din: directorul penitenciarului, care este şi preşedintele comisiei, şeful serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor şi şeful serviciului sau biroului educaţie ori şeful serviciului sau biroului asistenţă psihosocială.
Conform art 41 din Lege (1) Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabileşte de comisia prevăzută la art. 32, în funcţie de durata condamnării, conduita, personalitatea, gradul de risc, vârsta, starea de sănătate, nevoile identificate şi posibilităţile de reintegrare socială a persoanei condamnate.