În cadrul unei proceduri de achiziție publică de lucrări, la etapa de evaluare a propunerii tehnice mi s-au cerut niște clarificări. Am răspuns la toate întrebările puse. La două dintre ele am refuzat să fac completările cerute motivând, la una dintre întrebări, că cerința nu a fost cuprinsă nici în fișa de date a achiziției și nici în caietul de sarcini, ci numai în cadrul formularului de propunere tehnică (adevărul este că, în grabă, uitasem să tratez cerința), iar la cealaltă întrebare, care făcea referire la locația din propunerea tehnică unde se află două elemente (jaloane/milestones și drum critic) care reies doar în urma întocmirii graficului Gantt, am răspuns că nu am cum să prezint aceste două elemente atâta timp cât nu mi s-au cerut grafic Gantt, ci numai graficul fizic de realizare a investiției.
Ambele întrebări presupuneau COMPLETAREA ofertei cu documente pentru că uitasem să tratez subiectul/cerința, respectiv cerința nu era clară, motiv pentru care nu mai speram să câștig contractul. Bașca că la una dintre cerințe (existența unei persoane cu o anumită calificare) am răspuns evaziv (prezentarea unei decizii) deoarece nu aveam în firmă așa ceva și nici contract de prestări servicii nu aveam cu cine să închei.
La prima întrebare am reproșat chiar că în documentația de atribuire trebuia ca cerințele referitoare la conținutul propunerii tehnice care au fost cuprinse în fișa de date și în caietul de sarcini să fie corelate cu cuprinsul formularului de propunere tehnică, iar acest formular să nu cuprindă cerințe in plus față de fișa de date și caietul de sarcini. Aici aș vrea să comentez și să spun faptul că eu am prins și vremurile când licitațiile se făceau prin prezentarea a 3 oferte, când nu existau fișă de date, propuneri tehnice și formulare de propunere tehnică. Pe parcurs legislația a introdus fișa tehnică unde erau cuprinse în mod clar toate cerințele și cuprinsul propunerii tehnice. Apoi a apărut caietul de sarcini (impropriu denumit caiet de sarcini pt că caietele de sarcini sunt documente pe care le întocmesc proiectanții pe specialități, în cadrul execuției proiectului tehnic, deci fără legătură cu un document de atribuire ... în fine...). În dorința vădită de a încurca ofertanții, cu speranța că vor avea omisiuni în documentațiile de ofertă, AC și experții în achiziții care întocmeau documentațiile de atribuire, au adoptat tactica de a împărți cerințele în două, o parte introducandu-le in fișa de date și o parte în caietul de sarcini. Acum se încearcă împărțirea cerințelor in 3 părți, cerințe introducandu-le și în formulare. Următoarea etapă de "palmare" a cerințelor ar fi, probabil, scrierea lor în notele de subsol a formularelor, cu litere mici, lizibile doar cu lupa, asemenea clauzelor contractuale cu unele bănci.
Surprinzător, la câteva zile după trimiterea răspunsului, am primit încă o cerere de clarificări. Probabil AC și ET s-au simțit "călcați pe bombeu" cu răspunsul meu și de motivările mele din cadrul răspunsului și au insistat să trimit răspunsuri la întrebările expuse mai sus.
Întrebarea mea este dacă pot să ies "basma curată" din această situație și chiar să câștig licitația ? Mai are rost sa raspund sau lucrarea este destinata deja cuiva ?