Este o vorbă românească: e greu să fii judecător. De fapt corect ar fi: e greu să fii legiuitor. Dvs. aveți în vedere doar o parte a problemei, dar ia gândiți-vă la un bătrân, cu mintea afectată de trecerea anilor, singur, care găsește o "creștină" miloasă, care îi "mângâie" bătrânețile, și căreia vrea să-i lase totul prin testament. Vi se pare corect? Iar dacă "creștina" mai și află de ce prevede testamentul, îi "încurcă" pastilele, sau îi dozează greșit injecția de insulină?
ibn a scris:
Of, of........ Vechea problema a legislatiei romănești in care nu primeaza testamentul și libertatea omului viu de a dispune ce sa se intâmple cu bunurile lui dupa trecerea in nefiinta este limitata. In alte tari europene tot asa o fi?