Buna ziua!
Am fost agresat in secția de poliție fara absolut niciun motiv, eu chiar fiind genul care foarte rar intra in controverse cu alte persoane. In urma unor lovituri la cap am avut o criza epileptica din care nu mi-am mai putut reveni iar după 15-20 de min a fost chemata și salvarea la insistențele prietenului meu, știind problemele de sănătate cu care mă confrunt.
In secția de poliție nu sunt camere de filmat iar urme vizibile în urma loviturilor nu sunt. Am stat 16 ore la urgență și după câteva diazepam și alte medicamente mi-am calmat tremurul. In fisa de externare scrie că a fost un episod agravat și pe fond emoțional negativ în urma unei altercații in secția de poliție.
Am vreo șansă să fie sancționați agenții respectivi, neavând filmări din secția de poliție? Trebuie sa precizez că după întregul episod nu a mai fost scrisă nici măcar o amendă și nu am numele celor implicați. Martor este prietenul cu care am venit și cei 3 agenți care era evident că nu prea le pasa de limitele legii.
Dacă agenții de poliție sunt cei care v-au lovit sau v-au cauzat lovitura la cap/atacul de epilepsie, puteți formula o plângere penală împotriva respectivilor agenți de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 292 alin. (2) raportat la art. 193 alin. (1) din Codul Penal.
Plângerea trebuie să o depuneți în termen de 3 luni de la săvârșirea acestei fapte. Trebuie să indicați și data săvârșirii faptei, numele agenților de poliție și locul de muncă al acestora (secția de poliție). Puteți face o cerere la acea secție de poliție să vă comunice numele agenților de poliție care v-au preluat în data respectivă, menționând că vă este necesară în vederea formulării plângerii penale pentru infracțiunea de mai sus.
Ca probă, indicați numele și adresa prietenului dumneavoastră pentru a fi audiat ca martor și scrieți în plângere că cereți comunicarea înregistrării audio a apelului telefonic (dacă a fost la 112). Fapta pe care ați descris-o este infracțiune, chiar dacă nu aveți urme ale loviturilor pe corp.
Agresiune fizica
BStefan
Buna ziua. In urma unei discutii contradictorii in autobuz,sunt urmarit de 3 persoane (16-17 ani) in zona locuintei. Acestia asteapta sa fiu singur pentru a ma ... (vezi toată discuția)
Vatamare corporala
Ana65
Va salut. In urma unei altercatii , fratele meu a cazut victima.
Mentionez ca fratele meu se intorcea catre casa si nu avea nici o legatura cu incidentul , ... (vezi toată discuția)
Vatamare corporala
radu_i
Aseara am vrut sa merg intr-un club cu prietena.. ajuns aproape de locatie, am parcat regulamentar.. dintr-un BMW X6 s-a dat jos un smecher mare si gras (cu ... (vezi toată discuția)