Adeverinta de stagiu de cotizare pentru sistemul public de pensii se solicita la casa teritoriala de pensii de care apartine solicitantul (dupa domiciliul ultimului angajator) si se emite contra-cost (dupa achitarea unui comision de 15 lei).
Este un document care se intocmeste automat si cuprinde toate elementele stagiului de cotizare al persoanei pentru care se intocmeste, din centralizarea declaratiilor lunare nominale depuse de toti angajatorii persoanei respective.
Potrivit prevederilor legale în vigoare lucrătorii trimişi să lucreze în străinătate trebuie să dovedească caracterul de asigurat. Prin formularul E 101 „Certificat cu privire la legislaţia aplicabilă“ se dovedeşte caracterul de asigurat al persoanei detaşate, astfel încît, o persoană să nu fie supusă în acelaşi timp ambelor legislaţii de securitate socială sau, să nu-i fie aplicată niciuna dintre cele două legislaţii. Lucrătorul care primeşte un astfel de certificat poate dovedi cu el apartenenţa la sistemul român de asigurări sociale.
Cererea pentru eliberarea formularului E 101 se completează de către angajator pentru unul sau mai mulţi salariaţi care vor fi detaşaţi şi se depune la C.N.P.A.S. cu 30 de zile calendaristice înainte de începerea perioadei de detaşare.
În vederea eliberării formularului E101 este necesar un dosar care trebuie să cuprindă certificatul de atestare fiscală din care să rezulte că angajatorul nu are datorii la bugetul de stat la data solicitării formularului, adeverinţă privind stagiul de cotizare realizat în ultimile 12 luni, emisă de casa judeţeană de pensii pentru fiecare angajat detaşat, ultima situaţie financiară a angajatorului, copie a certificatului de înregistrare fiscală, contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. pentru angajatul care urmează a fi detaşat, adeverinţă de la I.T.M. din care să rezulte numărul de salariaţi, certificatul constatator emis de O.N.R.C. în luna în curs contractul tradus încheiat între angajatorul din România şi angajatorul din statul de ocupare.