Am divorțat după 10 ani de căsătorie fara o cearta pentru ...

Am divorțat după 10 ani de căsătorie fara o cearta pentru că soția mă înșela (tot ea a dorit divorțul). Am oferit tot. Casa, mașini, înțelegere, umor și implicare, dar când ești prea bun ești prost. Nu mai intru in detalii. Au rezultat doi copii superbi pentru care eu am propus o pensie alimentara care echivala cu un salariu in 2017. Mereu am trimis mult mai mult, m-am ocupat de copii. Am făcut lecții cu ei, fosta fiind pe dinafară. Copiii au stat cu mine luni de zile in fiecare vacanță de vară și in fiecare sfârșit de săptămână (minus timpul când eram la serviciu in Anglia). Niciodată nu am iubit cearta, așa că armonia, înțelegerea și suportul au fost omniprezente in casa mea. Pentru mine a fost un șoc divorțul, deoarece nu m-am așteptat și până în ultima clipa am avut o familie si o viață de vis invidiați de ceilalti. Soția mă înșela de mult timp. Aveam două joburi iar soția nimic. Când ajungeam acasă renunțam și la somn doar sa petrec cat mai mult timp cu ei. După divorț, pe langa pensie alimentara le-am asigurat un an plata chiriei (fosta nu deținea nimic) și mereu am vrut sa păstrez o relație bună cu fosta, dar oricât mă străduiam sa fiu înțelegător și amiabil, ea respingea totul. Simțeam că mă urăște nedisimulat și fără motiv, deși discutam doar de copii și nimic altceva. Copiii (fetiță 12 ani, băiatul 11 ani) s-au săturat de mult timp de criticile, certuri repetate, amenințări cu bătaia și educație prin nenumărate pedepse aplicate de mama (fosta sotie). Mai nou iubitul fostei soții ( a avut vreo 4 până acum, eu nici o iubita, ci m-am concentrat pe copii și munca) ii pedepsește, iar mama lor susține că are dreptul pentru că locuiește în casă cu ei și aduce o pâine pe masa. Copiii sunt pro mine și anti mama lor, deși niciodată nu le-am vorbit mama de râu și veșnic i-am căutat scuze pentru atitudine și comportament fata de ei. Insa mi se pare că deja este prea mult. Copiii chiar ar dori să locuiască cu mine decât cu mama lor și mă întreabă de dreptul lor de a fi întrebați (de la 10 ani) cu cine vor să locuiască. Pe langa pensia alimentară foarte consistenta, mereu le-am cumpărat haine, jucării, telefoane sau tablete. Având o familie lărgită (din partea mea) care s-au stabilit în Franța și Germania din anii 70 au avut șansa să viziteze toată Europa inclusiv să locuiască un an in Cipru. Am investit in ei. I-am învățat să înoate (sunt fost înotator de performanță) , vorbesc/citesc și scriu engleza și franceza fara cusur pentru că în familia mea se vorbeau de cand eram mic. Nu sunt perfect, dar sunt un om drept și muncitor, care nu educa prin pedepse, ci care caută soluții la probleme împreună cu copiii săi. Nu mi se pare normal că pe de o parte eu sa asigur suport emoțional/afectiv, stabilitate emoționala și armonie copiilor mei, iar fosta soție și concubinul ei sa ii amenințe cu bătaia, sa ii pedepsească zilnic din te miri ce, sa ii pună sa spele vase chiar și mătușii lor cuplate cu antrenorul lor de baschet care îi critica din nimicuri, că vezi Doamne eu parte din familia fostei, deși outsider. Au tot felul de sarcini. Sa spele, sa aspire atât la ei acasă cât și la alții, că asa se responsabilizează. Sunt de acord cu responsabilizarea daca e aplicata corect. Fetita este cea mai afectată, trimitindu-mi nenumărate mesaje gen: " nu mai pot", " aștept să treacă viața", "m-am gândit să plec de acasă", "nu am voie nici sa te sun, ca mi-au luat telefonul ". Știu că am prezentat totul că fiind în favoarea mea și în detrimentul fostei soții. Nu spun că nu a făcut și lucruri bune, dar când copilul tau te roagă să ii cumperi un nimic de snack daca mergi la cumpărături și tu ii spui nu că ești pedepsita. Când nu are voie la telefon, calculator dau tv și nu mai are ce citi și se plictisește și te suna in Anglia sa te roage să ii cumperi cărți că mama nu vrea, iar tu trimiți bani doar pentru asta și nu i se cumpără mi se pare absurd și meschin. Întrebarea mea este: are dreptul concubinul fostei soții să îmi pedepseasca copiii?