Alexandru Surcel a scris:
Certificatul de calitate de mostenitor face un pic mai mult de atât: permite substituirea în drepturile și obligațiile decedatului în procese în care acesta era parte, în legătură cu notificările formulate de decedat în baza Legii nr. 10/2001 sau a cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar etc. Așa că cel mai bine întrebați direct banca.
hhs a scris:
Buna ziua,
" Certificatul de calitate de mostenitor" confera un drept de mostenire, adica cel de a participa la dezbaterea succesiunii. "Certificatul de mostenitor" ii confera un drept de proprietate asupra unei mosteniri !!
Mama mea vrea sa afle înainte de dezbaterea succesiunii, situația financiară a acestui cont (ex. Să nu fie datorii), NU să dispună de conținutul acestuia.
Noi am fost deja la bancă să anunțăm decesul, iar banca nu numai ca a blocat contul imediat (lucru care este legal și OK), dar a refuzat ferm să îi dea mamei informații legate de situația contului. Este posibil acest lucru doar în baza certificatului de calitate de moștenitor, să aflăm această informație?
Vrem numai să aflăm dacă sunt datorii sau nu. Nici nu e nevoie să ne denumească o sumă, ci doar să spună dacă sunt datorii sau nu.
Mă scuzați și vă mulțumesc