As dori sa fac o referire la asta in refuzul de a veni la birou. ma putei ajuta cu un paragraf/nr de lege, va rog frumos,
Si asta se aplica si pentru sanctionare prin avertisment scris?
Art. 41 C.mun.
(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.
(2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
....
Art.247 C.mun.
(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
In cazul in care refuz sa ma duc la birou, dar totusi imi efectuez munca remote ca pana acum, poate sa considere ca nu m-am prezentat la locul de munca pentru desfacere contract unilateral dupa 3 zile lucratoare?