Am crezut că acela va fi doar titlul mesajului,îmi cer scuze.
Am fost suspendata de către medicul de medicina muncii "înapt temporar" pentru gărzi de noapte, la o așa zisa reevaluare periodica de medicina muncii, unde nu mi s-a făcut niciun vioziotest, audiograma, EKG, doar testul psihologic și discuție liberă.
Am cerut în scris sa îmi dea fisa de aptitudini in urma consultului de medicina muncii,și am primit doar recomandările : dispensarizare Med Fam+ specialist(care?!), se suspendă activitatea gărzilor , reevaluare la o luna.
Întrebarea mea este eu la reevaluare trebuie să mă reevaluez la orice medic de medicina muncii? Pt că, evaluarea inițiala, nu o poți contesta,însă reevaluările cerute la o luna de MM,pot veni cu ea din alta parte nu? Pt că de aici știu eu ce se urmărește, și nu benefic mie.
Reevaluarea se face la acelasi medic specialist de medicina muncii cu care firma are incheiat contract de prestari servicii medicale.
Evaluarea medicala/ fisa de aptitudine se poate contesta in baza HG nr. 355/ 2007 cu modificarile si completarile ulterioare,
-ART. 30 Persoana examinată poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă.
-ART. 31 Contestaţia prevăzută la art. 30 se adresează direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii fişei de aptitudine în muncă.
-ART. 32 Direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti desemnează o comisie formată din 3 medici specialişti de medicina muncii şi convoacă părţile implicate în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii
contestaţiei.
-ART. 33 Decizia comisiei este consemnată într-un proces-verbal şi este comunicată în scris persoanei examinate medical.
-ART. 34 Concluzia procesului-verbal este consemnată în fişa de aptitudine, în care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat.