Buna ziua!
Am un vecin care arde in mod repetat tamaie pe casa scării. Pentru mine devine foarte deranjant pentru ca mirosul intra in casa si imi provoaca crize de astm. Mai mult declanșează si senzorul de gaze.
Pe acelasi principiu pentru care fumatul nu e permis pe casa scarii, este o lege sub incidenta careia sa nu fie permisa arderea tamaii in spațiul comun de pe casa scarii?
Eu nu stiu sa existe nici o lege care sa interzica arderea tamaii in spatiile publice.
In schimb avem legea 196/2018 care spune (art 38) ca fiecare proprietar din condominiu poate folosi, în condițiile acordului de asociere, atât spațiul care constituie bunul principal, cât și părțile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalți proprietari.
Tot aceeasi lege, spune la art 29 ca orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său se poate adresa în scris președintelui, comitetului executiv al asociației de proprietari și instituțiilor cu atribuții privind respectarea ordinii și liniștii publice sau, după caz, instanțelor judecătorești.
Prin urmare pasii ar fi:
1. discutati cu acel vecin si explicati-i situatia
2. daca nu se rezolva nimic, faceti o sesizare in scris presedintelui si comitetului executiv al asociatiei
3. daca nici asa nu se rezolva problema, faceti o reclamatie la politia locala
4. daca nici politia locala nu rezolva problema, il dati in judecata