ORDIN Nr. 1969 din 9 noiembrie 2007
privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial*)
EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ªI FINANŢELOR
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 846 bis din 10 decembrie 2007
Anexa 1 - Cap.1 Al 1
(3) Prezentele reglementări se aplică pentru activităţile fără scop patrimonial, activităţile cu destinaţie specială şi activităţile economice desfăşurate, potrivit legii, de către asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel, partide politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi pentru altele asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale în scopul desfăşurării de activităţi fără scop patrimonial, care au obligaţia, potrivit legii, să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare anuale.
Acesta este OMF sub care veti organiza activitatea contabila .